PSG confirmă interesul pentru Marcus Rashford
Contractul englezului cu Diavolii Roșii urmează să expire în vara anului 2023 și chiar dacă United are opțiunea de a-l prelungi cu încă un an, cluburile străine vor fi libere să discute de la începutul anului viitor cu jucătorul detaliile unui posibil transfer.
Într-un interviu acordat Sky Sports, președintele PSG, Nasser Al-Khelaifi, a confirmat că actuala campioană din Ligue 1 este dornică să semneze cu internaționalul englez și va încerca să îl aducă din postura de jucător liber de contract.
"Este un jucător cu adevărat uimitor. Dacă va fi gratis, toate cluburile vor alerga după el, cu siguranță", a spus Al-Khelaifi.
"Poate la vară, de ce nu? Nu vom vorbi cu el acum. E important să-l lăsăm să se concentreze pe Cupa Mondială, dar în ianuarie sperăm că vom putea vorbi cu el", a adăugat președintele PSG.
Rashford a fost rezervă în trei din cele patru meciuri de până acum ale Angliei la Cupa Mondială din Qatar. Chiar și așa, el a reușit să marcheze de trei ori, o dată în poarta Iranului și de două ori în partida cu Țara Galilor, a doua reușită din această întâlnire fiind totodată și al 100-lea gol al Angliei la Cupa Mondială.