Publicitate
Publicitate
Publicitate
Mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate

PSG își face curaj pentru dubla cu Bayern. ”Trebuie să fim pozitivi și încrezători”

Agerpres
PSG va intalni Bayern pentru a treia oara in ultimii patru ani in UCL
PSG va intalni Bayern pentru a treia oara in ultimii patru ani in UCLAgerpres
”Este un moment potrivit să jucăm împotriva lui Bayern”, a declarat directorul sportiv al lui PSG, Luis Campos, după ce tragerea la sorți a optimilor de finală ale Ligii Campionilor a decis că formația pariziană va primi replica echipei din Munchen.

”Este foarte motivant, știu că toată lumea va fi la 100%. Să avem pe Parc des Princes, apoi la Munchen ocazia să jucăm cu calitatea pe care o avem în acest sezon, așa trebuie să vedem lucrurile, într-un mod foarte pozitiv, suntem încrezători.

Este un moment potrivit să jucăm împotriva lui Bayern, ne simțim cu adevărat bine, foarte încrezători după sezonul pe care îl avem. Într-un astfel de meci, nu există o favorită”, a afirmat Luis Campos, citat de L'Equipe.

”În timpul Cupei Mondiale, nu avem controlul asupra jucătorilor noștri. După aceea, nu știm ce se va întâmpla. Pentru mine este foarte motivant să jucăm cu Bayern Munchen, este ocazia unei revanșe pentru finala pierdută (în 2020 - n. r.).

Știu că am îndreptat lucrurile în sezonul următor (PSG a eliminat-o pe Bayern în sferturi de finală - n. r.). Pentru mine, este ocazia să arătăm lumii ce antrenor mare avem, jucătorii mari pe care-i avem și fotbalul pozitiv pe care-l jucăm în acest moment', a mai spus el.

Partidele din prima manșă a optimilor de finală ale Ligii Campionilor vor avea loc pe 14 și 15, respectiv 21 și 22 februarie, iar meciurile retur se vor juca pe 7-8 și 14-15 martie.