Rafael Nadal: "Nu sunt fericit, primul meci era foarte important pentru mine"
”Este o chestiune de timp. Am avut mai puțin timp decât rivalul meu să fac lucrurile. Cea mai mare parte a jocului m-am apărat și el a atacat. Este complicat, pentru că trebuie să fii foarte rapid cu mintea și cu picioarele. În orice sport, timpul de reacție este cheia succesului și când ești pe teren totul se întâmplă atât de repede, este complicat", a declarat jucătorul spaniol.
”Cred că serviciul meu a funcționat bine, apoi el a lovit mingea foarte puternic. Am nevoie de mai multe meciuri pentru a juca la acest nivel, chiar dacă m-am antrenat bine, mult mai bine decât cum am jucat, fără îndoială.”
”E normal. Nu este turneul ideal și, probabil, nici partea sezonului în care să revin după câteva luni de absență din circuit, pentru că nu ai timp să prinzi încredere. În acest turneu mai am o șansă. Dar desigur că nu sunt fericit de cum am început. Primul meci a fost foarte important pentru pe mine'', a continuat Nadal.
Campionul spaniol îl va avea ca adversar în următorul meci din Grupa Verde pe norvegianul Casper Ruud, care în prima partidă l-a învins pe canadianul Felix Auger-Aliassime cu 7-6 (4), 6-4.
Nadal, învins în primul tur și la Paris-Bercy, săptămâna trecută, nu a mai câștigat un meci din turul trei al US Open din septembrie. Campionul iberic, cu 22 de trofee de Mare Şlem în palmares, nu a câștigat niciodată Turneul Campionilor, în care a disputat de două ori finala.
Taylor Fritz (25 ani), calificat în urma forfait-ului spaniolului Carlos Alcaraz, numărul unu mondial, care a acuzat o accidentare abdominală, participă pentru prima oară în cariera la competiția care reunește cei mai buni jucători ai sezonului din circuitul profesionist de tenis.
Turneul Campionilor de la Torino este dotat cu premii totale în valoare de 14,75 milioane de dolari, mai mari cu 103% față de ediția din 2021, conform organizatorilor.