Rapid mizează pe întăriri după ridicarea interdicției la transferuri

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate

Rapid mizează pe întăriri după ridicarea interdicției la transferuri

Adrian Mutu a dezmințit zvonul referitor la o posibilă plecare în Serie A
Adrian Mutu a dezmințit zvonul referitor la o posibilă plecare în Serie AAgerpres
Antrenorul echipei de fotbal FC Rapid, Adrian Mutu, a declarat că pentru formația sa este foarte important să câștige primul meci oficial al anului cu Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, o grupare care poate surprinde orice adversar.

”Va fi un prim meci extrem de greu cu o contracandidată la play-off. Bineînțeles că ne dorim să câștigăm acest meci, este foarte important pentru noi, pentru a ne atinge obiectivul și a continua între primele trei echipe”, a spus Mutu.

”Cei de la Sepsi au o echipă puternică care este în stare să surprindă orice adversar din campionat. Ne gândim strict la play-off și ne dorim să câștigăm”, a adăugat tehnicianul.

El a menționat că interdicția de transferuri a fost ridicată și speră ca în curând clubul să poată legitima jucători.

”Vă pot spune că de astăzi (joi) putem face transferuri. Ne aflăm în discuții și negocieri cu câțiva jucători, aștept, am încredere în club și sper să ajungă cât mai repede. Dacă ajunge cineva, dacă nu, mergem înainte, pentru că noi probleme mari de lot am avut în luna noiembrie-decembrie, când am avut foarte mulți accidentați”, a mai spus Mutu.

”Nu cred că sunt șanse ca Rareș Ilie să se întoarcă în Giulești și nu ar fi nici indicat pentru el. Suntem în negocieri cu 2-3 jucători, nu vă putem da numele pentru că nu cred că e corect să punem presiune nici pe jucători, nici pe club”, a menționat Mutu, adăugând că nu se pune problema ca mijlocașul Alexandru Albu să plece de la Rapid.

Întrebat dacă oferta de a prelua gruparea italiană Salernitana a fost una concretă, Mutu a răspuns că își dorește să rămână la Rapid până în 2025.

”Nu a fost o ofertă oficială de la Salernitana și nici nu am de gând să dezvolt că am fost pe lista unei echipe. Sunt sub contract și îmi doresc să rămân până în 2025 la Rapid, poate și mai mult. Deci, nu cred că mai e nimic de spus. Nu stau să discut orice zvon, mai ales dacă mă aflu sub contract cu Rapid și sunt fericit aici”, a precizat Adrian Mutu.

Echipa de fotbal FC Rapid întâlnește, vineri, de la ora 20:00, pe Stadionul Giulești din Capitală, formația Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, într-o partidă contând pentru etapa a 22-a a Superligii.