Rareș Ilie ar putea fi pregătit de singurul antrenor care a învins Argentina la Cupa Mondială
Renard și-a prelungit recent contractul cu naționala Arabiei Saudite, însă are o clauză care i-ar permite o eventuală plecare. O întâlnire între cele două părți ar urma să aibă loc la începutul săptămânii.
În cazul în care venirea lui Herve Renard s-ar materializa, acesta nu ar fi la prima experiență pe banca unei echipe franceze. Tehnicianul le-a mai antrenat în trecut și pe Sochaux și Lille.
Totuși, potrivit aceleiași surse, oficialii francezi mai testează și alte variante, printre care și pe cea al fostului antrenor de la Leipzig, Domenico Tedesco.
Nice a rămas fără antrenor la începutul acestui an, când Lucien Favre a fost demis de conducerea clubului după eliminarea rușinoasă în fața echipei din Liga 3, Puy-en-Velay, în turul 3 al Cupei Franței.
Momentan, echipa este condusă de secundul lui Favre, Didier Digard. Acesta a avut un început promițător, echipa sa spulberând cu 6-1 pe Montpellier în Ligie 1 și terminând la egalitate, 0-0, deplasarea de la Reims.
Rareș Ilie evoluează pentru Nice din vara trecută, când a fost transferat de la Rapid pentru suma de 5 milioane de euro. Mijlocașul a bifat însă doar 8 meciuri în actualul sezon, în toate competițiile. Ultima prezență într-un joc oficial a fost pe 6 octombrie, cu Slovacko, din Conference League.