Real Madrid s-a calificat în finala Cupei Mondiale a Cluburilor
Real Madrid va întâlni Al-Hilal în finala Cupei Mondiale a Cluburilor. Meciul va avea loc sâmbătă, de la ora 21:00.
Real Madrid și echipa egipteană Al Ahly s-au întâlnit pentru prima dată în istoria celor două cluburi. Madrilenii nu au avut o misiune ușoară, Carlo Ancelotti având nu mai puțin de 7 jucători indisponibili.
Vinicius Junior a deschis scorul în minutul 42, iar Valverde a majorat avantajul imediat după pauză (46).
Egiptenii au redus din diferență în minutul 65, Maaloul transformând un penalty. Madrilenii au avut ocazia de a se distanța în finalul meciului, însă Luka Modric a ratat un penalty în minutul 87. Cel de-al treilea gol a fost însă înscris în minutele de prelungire, când Rogrydo a finalizat o combinație cu Ceballos. Scorul final a fost stabilit de tânărul atacant Sergio Arribas, care a marcat la un minut după ce a intrat pe teren.