Publicitate
Publicitate
Publicitate
Mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate

Record de peste 9,4 milioane de bilete vândute pentru Jocurile Olimpice

Agerpres
Jocurile Olimpice Paris 2024
Jocurile Olimpice Paris 2024Profimedia
Organizatorii Jocurilor Olimpice de la Paris au vândut peste 9,4 milioane de bilete până miercuri, când au mai rămas doar patru zile până la ceremonia de închidere, iar acesta este deja un record istoric.

Cifrele au fost date publicității de directorul general al Comitetului de Organizare Paris-2024, Etienne Thobois, care a subliniat într-un interviu acordat postului de radio France Info că recordul Jocurilor Olimpice de la Atlanta (1996) a fost ''doborât' atunci când s-a atins pragul de 8,7 milioane de bilete vândute.

"Suntem foarte departe", a subliniat Thobois, care a adăugat că "mai sunt unele oportunități", deşi nu a oferit un număr, pentru anumite competiții şi pentru ceremonia de închidere care va avea loc duminică pe Stade de France.

Evenimentul va fi aşadar diferit față de ceremonia de deschidere, care pentru prima dată în istoria Jocurilor moderne a fost organizată în afara unui stadion, pe un tronson al fluviului Sena care străbate centrul Parisului.

În perspectiva Jocurilor Paralimpice 2024, care vor avea loc în perioada 28 august - 8 septembrie, vor fi în total 2,8 milioane de bilete disponibile, dintre care 1,3 milioane au fost deja vândute.

Întrebat despre atacurile cibernetice la care a fost supus Grand Palais, locul de desfăşurare al unor competiții precum scrima şi taekwondo, Thobois a insistat că facilitățile sau infrastructura Jocurilor "nu au fost deloc afectate".

El a subliniat că organizatorii JO 2024 lucrează cu companii implicate în sisteme informatice şi tehnice, precum Orange şi Atos, precum şi cu Agenția Națională de Securitate a Sistemelor Informaționale (ANSSI) pentru a aborda aceste situații.

"În fiecare zi sunt oameni care încearcă să intre în sistemul nostru", dar "sistemul rezistă" datorită "acțiunii echipei", a spus oficialul francez.

Atacurile au avut loc în noaptea de sâmbătă spre duminică, iar Grand Palais a declarat într-un comunicat difuzat marți că nu a detectat nicio extragere de date sau vreun impact asupra infrastructurii ori asupra probelor olimpice.