Publicitate
Publicitate
Publicitate
Mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate

Regragui nu renunță și vrea să câștige finala mică

Costel Demian
Regragui nu renunță și vrea să câștige finala mică
Regragui nu renunță și vrea să câștige finala micăAFP
Selecționerul Marocului, Walid Regragui spune că vrea locul trei, însă că va acorda minute și jucătorilor care au jucat ai puțin la această Cupă Mondială.

La scurt timp după ce Maroc a pierdut semifinala cu Franța, scor 0-2, Walid Regragui a oferit primele declarații. "L-am pierdut pe Aguerd la încălzire, pe Saïss, pe Mazraoui la pauză. A fost un pic prea mult pentru noi, dar cei care au intrat au dat totul. Împotriva unei echipe precum Franța, cea mai mică greșeală este plătită pe loc. Și nu putem merge în finală cu atâta risipă ca în prima repriză. În repriza a doua a fost mai bine. Nu am marcat, iar al doilea gol ne-a ucis”, a rezumat selecționerul Marocului.

Cu toate că abia se terminase partida cu Franța, Regragui și-a anunțat intenția de a câștiga finala mică pentru a urca pe ultima treaptă a podiumului. 

"Va fi greu psihic, vom acorda timp de joc celor care au jucat mai puțin, dar ne dorim să fim pe locul 3. Cel mai important este că am arătat o față frumoasă și am arătat că fotbalul în Maroc există și că avem suporteri grozavi," a mai spus Regragui.

Statistici Franța - Maroc 2-0