Publicitate
Publicitate
Publicitate
Mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate

Regretul Elisabetei Lipă după ce România a mai obținut două medalii la canotaj

Elisabeta Lipă
Elisabeta LipăProfimedia
Preşedinta Agenției Naționale pentru Sport, Elisabeta Lipă, a declarat vineri că e fericită pentru medaliile de argint obținute de canotoarele române, dar regretă că la dublu vâsle feminin, categorie uşoară nu a fost aur.

"Sunt foarte fericită. Dacă mă vedeți însă fără entuziasmul ăla cu care eu v-am obişnuit, asta nu înseamnă că eu nu sunt fericită. Mă doare, şi recunosc acest lucru, pentru categoria uşoară. Pentru că această probă după Jocurile Olimpice de la Paris dispare. Ea va fi înlocuită din 2028 cu proba de beach rowing. Şi mă doare pentru palmaresul acestor două sportive (Gianina van Gronigen, Ionel Cozmiuc, n. red.), care au fost, ştiți cum, metronom. Nu au lipsit la antrenamente, nu au fost bolnave, ascultătoare", a declarat Lipă.

"Chiar vorbeam cu Mihai Covaliu: dacă noi am încercat să avem tot ce se poate mai bun şi nu am reuşit să batem adversarii, ce putem face pentru următorul ciclu olimpic, pentru că e clar că lumea investeşte în sport? Pentru că se simte, sportul este cel mai bun ambasador al unei țări, clar. Deci sunt foarte fericită pentru rezultatele de azi pentru argintul Roxanei şi Ioanei, pentru argintul Gianinei şi Ionelei, pentru locul patru obținut, din lipsă de experiență care şi-a spus cuvântul la cei doi sportivi care sunt pentru prima dată la Jocurile Olimpice şi s-au văzut într-o probă înconjurați de dubli campionii olimpici, mondiali, europeni şi ei au venit de nicăieri şi au fost foarte aproape de bronz. Deci sunt foarte fericită pentru ei. Şi mai avem mâine două finale şi sper şi îmi doresc să încheie canotajul românesc această ediție cu proba regina pe cea mai înaltă treaptă a podiumului. Aşa că, hai România!", a mai spus fosta mare canotoare.

"Pe mine sportul m-a învățat că trebuie să strâng din dinți, să plâng, să merg mai departe ca să obțin ceea ce îmi propun şi vreau ca la Jocurile Olimpice 2028 în România să fie acolo în cărți la această nouă probă de canotaj pe mare, care este foarte spectaculoasă", a subliniat Lipă.

"Sportul românesc are nevoie de infrastructură..."

Elisabeta Lipă s-a referit şi la declarațiile făcute de înotătorul David Popovici legate de infrastructura sportului românesc: "E adevărat că sportul românesc are nevoie de infrastructură, are nevoie de multe, are nevoie de copii care să practice o formă de mişcare, avem nevoie de sport în şcoală, din infrastructură şcolară, dar şi pentru pregătirea loturilor olimpice. Dar să nu uităm că David este legat de acest bazin, că el de la patru ani s-a antrenat acolo la bazinul de la 'Lia Manoliu' şi normal că în toți aceşti ani l-a văzut cum s-a degradat. Nu ştiu să vă spun ce s-a întâmplat cu acest bazin, dar ce pot să vă promit este următorul lucru. Când mă întorc în țară voi face o analiză, să văd unde s-au blocat lucrurile şi într-un ciclul olimpic să îl fac pe David fericit, ca el să se poată antrena. Nu ştiu dacă acolo, pentru că el are la Dinamo bazin olimpic, are la Otopeni bazin olimpic, dar el îşi doreşte acolo pentru că acolo se simte bine, acolo este casa lui. Şi eu dacă reuşesc măcar să demarez lucrările voi fi foarte fericită. Nu stau, eu tot timpul am fost pe fugă şi mă bucur că am susținerea familiei şi că apreciază iubirea asta a mea pentru sport şi dedicarea pe care o am. La mine nu există nu se poate şi de aceea nu cred că acest bazin nu se poate repara sau reconstrui. Promit!"

"Dorința mea cea mai mare..."

Lipă a vorbit şi despre bilanțul provizoriu al României, care era pe 13 după şase zile de competiție, cu patru medalii.

"Dorința mea cea mai mare este să scăpăm de acel loc 46 (de la Tokyo, n. red.) şi astăzi când vorbim suntem pe un loc foarte frumos 13, care este cu noroc pentru mine, eu am ieşit campioană pe data de 13. Dacă menținem startul ăsta aşa în forță e clar că avem şanse să scăpăm de locul 46", a afirmat Lipă.

Vineri, România a câştigat medalii de argint la dublu rame feminin şi dublu vâsle feminin, categorie uşoară, iar Florin Arteni şi Florin Lehaci s-au clasat pe patru la dublu rame masculin.

România a calificat nouă echipaje în Finalele A la JO de la Paris din cele douăsprezece pe care le-a avut: dublu vâsle feminin - categorie uşoară, dublu rame feminin, dublu rame masculin, patru rame masculin, dublu vâsle masculin, dublu vâsle feminin, patru rame feminin, opt plus unu feminin, opt plus unu masculin. Sâmbătă vor avea loc finalele la opt plus unu feminin şi opt plus unu masculin

Canotajul are acum patru medalii la JO 2024, una de aur şi trei de argint.

România are un bilanț de şase medalii, două de aur, trei de argint şi una de bronz. Aur au câştigat înotătorul David Popovici la 200 metri liber şi canotorii Andrei Cornea şi Marian Enache la dublu vâsle masculin, argintul a fost obținut de Ancuța Bodnar şi Simona Radiş la dublu vâsle feminin, de Ioana Vrînceanu şi Roxana Anghel la dublu rame feminin şi de Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc la dublu vâsle feminin, categorie uşoară, în timp ce bronzul a fost cucerit de David Popovici la 100 metri liber.

Bilanțul României la JO de la Tokyo a fost de o medalie de aur şi trei de argint, cu care s-a clasat pe locul 46.