Repson Honda și-a prezentat motocicleta cu care va concura în noul sezon de MotoGP
Cei doi piloți, Marc Marquez și Joan Mir, alături de noul model Repsol Honda RC213V 2023 au fost în centrul atenției în cadrul unei prezentări speciale care a avut loc la Madrid.
Honda a trecut prin trei sezoane dificile, mai exact din momentul în care multiplul campion mondial, Marc Marquez, și-a rupt humerusul în etapa inaugurală din 2020. De atunci, Marquez a suferit patru operații la braț, dar și două episoade de vedere dublă în urma unor căzături grave.
Constructorul nu a înregistrat nicio victorie între 2020 și 2022, obținând doar două podiumuri anul trecut. Marquez, Pol Espargaro, Alex Marquez și Takaaki Nakagami au avut probleme la bordul RC213V, ceea ce a făcut ca Takeo Yokoyama să fie înlocuit de fostul manager tehnic al lui Suzuki, Ken Kawauchi.
Cu un Marquez revenit la potențialul său maxim din punct de vedere fizic, Hondă speră că sezonul 2023 va fi unul al schimbării. Totuși, rămân mari semne de întrebare cu privire la performanța tehnică a RC213V.
Marquez a început recentul test de la Sepang cu patru motociclete diferite: una din 2022, două evoluții ale prototipului 2023 testate în noiembrie anul trecut la Valencia și o motocicletă "experimentală".
Spaniolul a ales până la urmă una dintre motocicletele de la Valencia, cu care a terminat sesiunea de teste pe locul 10 în ceea ce privește cel mai bun timp și pe locul 15 în ceea ce privește timpul mediu pe tur, și a avertizat că nu este motocicleta de care are nevoie pentru a câștiga campionatul.
Noul sezon de MotoGP va debuta pe 26 martie, iar piloții mai au posibilitatea să testeze o singură dată, la Portimao, pe 11 și 12 martie.