Publicitate
Publicitate
Publicitate
Mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate

S-a întors! Vlad Chiricheș a revenit pe teren după accidentarea de la începutul sezonului

Flashscore
Vlad Chiricheș
Vlad ChiricheșProfimedia
Fostul căpitan al echipei naționale a României, Vlad Chiricheș, a jucat din nou într-o partidă pentru FCSB la aproape șapte luni de la accidentarea care l-a făcut să rateze cea mai mare parte a sezonului 2023/2024. Rapidiștii au anunțat și ei revenirea pe teren a lui Xian Emmers. Belgianul a fost accidentat 6 luni.

FCSB și Gloria Buzău s-au întâlnit într-o partidă amicală, în pauza pentru meciurile echipelor naționale. 

Meciul s-a încheiat la egalitate, scor 1-1.

Buzău, echipa aflată pe locul 4 în play-off-ul Ligii 2, a deschis scorul în minutul 7 prin Mihai Tănasă, iar reușita celor de la FCSB a fost semnată de David Miculescu.

Chiricheș a fost titular și a purtat pe braț banderola de căpitan.

Fundașul central nu mai jucase din luna august a anului trecut, când s-a accidentat pe terenul celor de la UTA Arad

Roș-albaștrii nu s-au putut baza pe cei 4 fotbaliști convocați de Edi Iordănescu pentru amicalele cu Irlanda de Nord și Columbia: Ștefan Târnovanu, Adrian Șut, Darius Olaru și Florinel Coman.

Echipa de start a celor de la FCSB în amicalul cu Gloria Buzău:

Vlad - Crețu, Dawa, Chiricheș, Panțîru - Ovidiu Popescu, Alhassan, Radaslavescu - Antwi, Miculescu, Octavian Popescu.

Au mai intrat pe teren Haruț, Ngezana, Lixandru și Udrea, precum și juniorii Pădurariu, Ilie, Colibășanu și Necșulescu.

"Sunt fericit să avem jucători la echipele naționale. Acum avem patru la naționala României. Asta arată ce calitate avem în echipă. Fiecare jucător trebuie să pună naționala deasupra la orice. Felicitări lor", a declarat tehnicianul Elias Charalambous acum câteva zile.

Amicale de weekend

Și Rapid a anunțat revenirea lui Xian Emmers, mijlocaș care nu a mai evoluat de aproape șase luni.

Giuleștenii au câștigat categoric amicalul cu CS Mioveni, scor 4-1, iar fotbalistul belgian a intrat ca titular, fiind înlocuit la pauză.

Burmaz, Petrila de două ori și Albu au marcat pentru formația lui Cristiano Bergodi, în timp ce Guțea a punctat pentru argeșeni.

Rezultatele echipelor românești în meciurile amicale

FC Botoșani - Știința Miroslava 5-0

Csikszereda – Sepsi Sfântu Gheorghe 1-2

Rapid – CS Mioveni 4-1

CFR Cluj – Unirea Dej 1-0

FCSB – Gloria Buzău 1-1

Ludogorets – CSA Steaua 2-3