Sarri, dezamăgit de înfrângerea cu Alkmaar. ”Am fi putut câștiga cu 4-2”
Antrenorul lazialilor, Maurizio Sarri, consideră că echipa sa și-a pierdut concentrarea pe parcursul meciului, declarându-se dezamăgit de atitudinea jucătorilor săi.
"Am avut o atitudine greșită. După un început bun, ne-am retras și am jucat în ultimii douăzeci de metri. Am exagerat întorcându-ne spre portar în loc să îi ținem pe adversari departe de poarte. Am creat mult, am fi putut câștiga cu 4-2, dar am făcut multe greșeli în fața porții. Vorbeam despre asta în această dimineață, marcăm mai puțin, dar ne creăm mai multe ocazii", a spus Sarri.
Antrenorul a mai spus că una dintre posibilele explicații ale acestui rezultat poate fi acela că Milinkovic-Savic nu s-a ridicat la nivelul său obișnuit din ultima vreme.
"Îl văd în creștere la antrenamente. Nu vreau ca el să se întoarcă la jucătorul care uneori exagerează într-un fel de dragul de a face lucrurile și mai bine", a spus antrenorul biancocellestilor care a confirmat că președintele Claudio Lotito a vizitat vestiarul echipei după înfrângere.
"A fost și el de acord cu mine. Nici lui nu i-a plăcut schimbarea de atitudine", a mai spus Sarri.