Ședințe la psiholog și clipuri care ”să-i înfurie”. Cum vrea Ten Hag să-i motiveze pe jucătorii lui Utd
David de Gea, învins de șapte ori de marea rivală Liverpool, și Luke Shaw și-au coborât vizierele parasolare ale mașinilor lor pentru a-și ascunde rușinea de camerele de filmat în timp ce se îndreptau spre terenul de antrenament pentru o sesiune de recuperare planificată, potrivit Daily Mail.
Managerul Erik ten Hag i-a adunat în jurul lui pentru o discuție, dar tema a fost una mai degrabă concentrată pe recuperarea după o astfel de înfrângere drastică, decât pe identificarea unor vinovați.
”Ceea ce s-a întâmplat nu distruge toată munca bună pe care am făcut-o în acest sezon”, a fost mesajul tehnicianului. El le-a cerut jucătorilor să arate că au dorința necesară pentru a îndrepta lucrurile și le-a vorbit despre cât de importante este să nu fie deprimați și să nu-și piardă încrederea.
În acest context, managerul le-a transmis că le-ar putea fi utile mai multe ședințe cu Rainier Koers, psihologul sportiv olandez adus la club chiar de el.
Jucătorii nu au fost supuși chinului de a vedea înregistrarea întregii partide, dar managerul a selectat totuși câteva clipuri video din dorința ”de a-i înfuria și motiva” pe fotbaliștii săi, potrivit unei surse citate de Daily Mail.
Ten Hag a apelat la o astfel de stratagemă motivațională și imediat după terminarea meciului de pe Anfield, când le-a cerut jucătorilor în vestiar să facă liniște pentru a putea auzi modul în care sărbătoresc ”Cormoranii”.
Bătaia primită de la Liverpool a ucis practic toate speranțele de titlu ale lui United, care se află acum la nouă puncte de Manchester City și la 14 de Arsenal.
Ten Hag s-a grăbit să taie din fașă orice discuții despre posibile cvadruple (câștigarea tuturor competițiilor în care este implicată United), dar a existat un sentiment din ce în ce mai puternic în rândul jucătorilor că titlul din Premier League nu este imposibil de obținut.
Se pare că în grupul WhatsApp al jucătorilor, aceștia vorbiseră despre perspectiva de a prinde din urmă primele două clasate, aceste așteptări ridicate fiind în cele din urmă cele care au făcut ca prăbușirea de pe Anfield să fie cu atât mai dureroasă.
Următorul meci al lui Man United este programat joi, în Europa League, ”Diavolii roșii” urmând să primească vizita spaniolilor de la Betis Sevilla.