Publicitate
Publicitate
Publicitate
Mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate

Șeful FIFA vrea o Cupă Mondială o dată la trei ani, care să se desfășoare iarna

Infantino vrea o Cupă Mondială la fiecare trei ani, iarna
Infantino vrea o Cupă Mondială la fiecare trei ani, iarnaProfimedia
Președintele FIFA, Gianni Infantino, dorește ca în viitor Cupa Mondială să se desfășoare o dată la trei ani, iar turneul final să aibă loc, din nou, iarna, anunță Daily Mail.

Cupa Mondială din 2022 a fost una neobișnuită, căldura verii din Qatar obligând organizatorii să mute competiția iarna, chiar în mijlocul sezonului din Europa.

Temerile că jucătorii vor fi obosiți și predispuși la accidentări nu s-a justificat. Din contră, aceștia au dat randament maxim, calitatea meciurilor a fost una foarte ridicată, iar competiția a generat venituri record de 6,2 miliarde de lire sterline, o creștere cu 840 de milioane de lire sterline față de Cupa Mondială din 2018, din Rusia.

Toate acestea l-au convins pe Gianni Infantino să organizeze și edițiile viitoare ale Cupei Mondiale în această perioadă a anului. Iar aceasta nu este nici singura schimbare pe care ar vrea să o aducă șeful FIFA. Infantino ar vrea ca turneul să aibă loc o dată la trei ani, în loc de o dată la patru.

Nu este prima dată când se vorbește despre un astfel de proiect, FIFA propunând în trecut ca turneul final să aibă loc o dată la doi ani. Însă această variantă s-a lovit de opoziția Federațiilor continentale, în special UEFA și CONMEBOL.

Chiar dacă acum Federațiile europene și sud-americane nu se vor opune, Infantino tot nu-și va putea pune în practică ideile prea curând, având în vedere că următoarea ediție a Cupei Mondiale este deja programată pentru vara anului 2026, în SUA, Mexic și Canada.

Competiția de peste patru ani va conține, totuși, câteva modificări importante: vor participa pentru prima dată 48 de echipe și va avea un nou format nou care urmează să fie stabilit ulterior.