Publicitate
Publicitate
Publicitate
Mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate

Selecția la loturile de juniori, în vizorul Departamentului de Integritate și Antifraudă al FRF

Agerpres
Naționala Under17 a României înaintea meciului amical cu Macedonia de Nord disputat în luna martie
Naționala Under17 a României înaintea meciului amical cu Macedonia de Nord disputat în luna martieFRF.ro
Federația Română de Fotbal a anunțat, vineri, că a sesizat Departamentul de Integritate și Antifraudă al FRF în legătură cu selecțiile făcute la loturile naționale de juniori.

”FRF a luat act de informațiile publicate în presă cu privire la selecția de la loturile naționale de juniori. Deoarece Federația Română de Fotbal consideră că selecțiile pentru loturile naționale trebuie să se desfășoare în condiții de corectitudine absolută, toate informațiile au fost transmise deja Departamentului de Integritate și Antifraudă al FRF.

”Dezvoltarea tinerilor fotbaliști reprezintă o prioritate pentru FRF, lucru evidențiat de faptul că în centrul Strategiei Tehnice a Federației, lansată în 2021, se află conceptul de player first (dezvoltare corectă a acestora).

”De asemenea, atenția acordată sectorului juvenil este demonstrată de eforturile de necontestat pe care FRF le-a depus în ultimii nouă ani ca să creeze un cadru competitiv pentru dezvoltarea juniorilor. În viziunea FRF, antrenorii și ceilalți membrii ai staff-ului de la loturile naționale au datoria de a fi un model pentru tinerii fotbaliști”, se arată într-un comunicat de presă al FRF.

Totodată, reprezentanții federației îndeamnă pe oricine poate oferi informații despre încălcarea principiului de integritate să se adreseze Departamentul de Integritate și Antifraudă.

”Federația Română de Fotbal are propriile proiecte de prevenire a comportamentului abuziv asupra copiilor, dar participă și ca partener în cadrul acțiunilor ”Keeping Children Safe in Sports”, implementate de Fundația Terre des hommes România.

”Obiectivul principal este promovarea politicilor de siguranță și protecție a copiilor în mediul sportiv din România prin prevenirea oricărei forme prin care copilul poate fi afectat negativ - emoțional, verbal, fizic etc. - în cadrul spațiilor în care face sport de performanță sau recreațional.

”Federația Română de Fotbal are o politică de toleranță zero în privința protejării integrității sportului. Oricine deține informații despre încălcarea principiului de integritate în cadrul FRF poate contacta Departamentul de Integritate și Antifraudă la adresa de email: virgil.pascu@frf.ro”, precizează sursa citată.

Mai mulți părinți ai unor copii care au fost chemați la loturile naționale au reclamat în ultima perioadă criteriile de selecție, unul dintre ei afirmând că i s-a cerut bani în schimbul convocărilor.

De asemenea, fotbalistul lui Arsenal Londra, Cătălin Cîrjan, a acordat mai multe interviuri în care a acuzat staffurile tehnice că ar face selecția după criterii care nu ar avea legătură cu performanțele fotbalistice.

După ce Cătălin Cîrjan a dezvăluit motivele pentru care nu a mai ajuns la naționala României, tatăl unui alt fotbalist, Andrei Coubiș, a declarat că unele persoane l-ar fi acuzat pe fiul său că s-ar folosi de prezența în lotul României, doar pentru a o folosi ca o trambulină spre naționala italiană.