Sepsi risipește un avantaj de două goluri în Gruia. Postolachi o salvează în prelungiri pe CFR Cluj
Jucătorii lui Dan Petrescu au presat încă din primele minute. Singurele ocazii de poartă au venit în urma șuturilor de la distanță expediate de Kamara. Portarul lui Sepsi, Gyenge, a fost însă atent și a reușit să îndepărteze pericolul de fiecare dată.
La prima acțiune periculoasă, Sepsi a reușit să deschidă scorul. Marius Coman a marcat, în minutul 37, cu un șut în diagonală după o acțiune pe cont propriu în care a trecut de doi adversari.
Postolachi a avut cea mai mare ocazie a clujenilor în minutul 39. Șutul atacantului moldovean a fost oprit din drumul spre poartă de Ninaj.
La pauză, Dan Petrescu a făcut două schimbări, introducându-i pe teren pe Adrian Păun și Meriton Korenica în locul lui Ciprian Deac și Kader Keita.
Nou introdusul Păun a făcut faza golului egalizator, în minutul 52, când a trimis perfect o pasă în porții, de unde Kamara a îndeplinit o simplă formalitate. Covăsnenii au revenit însă în avantaj după doar trei minute. Ciobotariu a profitat de lipsa de reacție a clujenilor și a marcat din fața porții în urma unui corner.
Florin Ștefan a înscris golul meciului în minutul 83. Mijlocașul a recuperat o minge și șutează din voleu de la peste 20 de metri, învingându-l pe Mihai Popa pentru a treia oară. După trei minute, Postolachi urmărește un șut ratat al lui Simao și împinge mingea cu capul în plasă. Atacantul moldovean a restabilit egalitatea în minutul 90+2, când a reluat în plasă centrarea lui Korenica.
Acestea sunt primele goluri marcate de Postolachi în tricoul lui CFR.
Sepsi bifează al treilea meci consecutiv fără eșec. În următoarea etapă, Sepsi va juca pe teren propriu cu Petrolul, în timp ce CFR se pregătește de patru deplasări consecutive, FC Argeș (Cupa României) și la Buzău, Dinamo și Oțelul în Superligă.