Publicitate
Publicitate
Publicitate
Mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate

Sepsi-SIC Sfântu Gheorghe, victorii pe linie în grupele EuroCup

Sepsi-SIC Sfântu Gheorghe, victorii pe linie în grupele EuroCup
Sepsi-SIC Sfântu Gheorghe, victorii pe linie în grupele EuroCupFIBA Basketball
ACS Sepsi-SIC Sfântu Gheorghe a surclasat echipa turcă Bursa Uludag Basketbol, cu 92-58 (26-5, 24-7, 13-25, 29-21), joi seara, pe teren propriu, în ultimul său meci din Grupa E a competiției feminine de baschet FIBA EuroCup.

Campioana României a câștigat toate cele șase partide, iar victoria de joi a fost cea mai categorică.

Sepsi-SIC a avut o prestație remarcabilă în primele două sferturi, scorul la pauză fiind 50-12. Echipa covăsneană nu a mai forțat apoi și a permis adversarei să reducă din ecart.

Bethy Mununga, cu 19 puncte, 17 recuperări, 3 pase decisive, a fost cea mai bună de la Sepsi-SIC, alături de Khadijiah Cave, 24 p, 7 rec. O evoluție foarte apreciată a avut și Britney Jones, cu 16 p, 9 rec.

De la oaspete s-au remarcat Ferda Yildiz, 33 p, 3 rec, și Ozge Kavurmacioglu, 12 p, 12 rec.

Sepsi-SIC - Bursa Uludag Basketbol 92-58

În celălalt meci al grupei, Elitzur Holon a întrecut-o pe Nesibe Aydin cu 72-67, în deplasare.

Sepsi-SIC a încheiat pe primul loc, cu 12 puncte, urmată de Elitzur Holon, 10 puncte, Nesibe Aydin, 8 puncte, Bursa Uludag Basketbol, 6 puncte.

Primele două clasate din fiecare grupă, alături de cele mai bune patru formații de pe poziția a treia se vor califica în șaisprezecimile de finală ale competiției.