Sergio Busquets s-a accidentat la gleznă și va lipsi o perioadă din lotul Barcelonei
Mijlocașul defensiv a suferit o entorsă în debutul meciului câștigat duminică pe teren propriu cu 3-0 în fața Sevillei, care a mărit la opt puncte avansul clubului catalan în fruntea clasamentului din LaLiga.
Barcelona urmează să primească pe 16 februarie pe Manchester United, în prima manșă a meciului de baraj din turul eliminatoriu al Europa League.
Busquets, în vârstă de 34 de ani, a jucat în toate cele 20 de meciuri de campionat ale Barcelonei din acest sezon, cu excepția a două.
Chiar dacă Barca nu a precizat perioada de indisponibilitate a mijlocașului spaniol, care s-a accidentat în minutul 7 al partidei care a avut loc duminică pe Camp Nou, aceasta ar putea fi cuprinsă între două și trei săptămâni, precizează EFE.
În aceste condiții, Sergio Busquets va rata cel puțin următoarele trei partide ale echipei sale, împotriva echipelor Villarreal, Manchester United și Cadiz.