Serie A: Inter Milano, victorie fără emoții. Pași greșiți pentru Atalanta și AS Roma
Inter - Bologna 6-1
Inter Milano nu a avut nicio emoție în partida cu Bologna de pe teren propriu. Vicecampioana Italiei s-a impus cu 6-1 în fața unei echipe, care deși a deschis scorul prin Lykogiannis în minutul 22, nu a părut niciun moment că ar putea pleca neînvinsă de pe San Siro.
Inter a restabilit egalitatea după doar patru minute prin Edin Dzeko, Dimarco și Lautaro Martinez stabilind scorul pauzei (3-1).
Același Dimarco a marcat golul patru la scurt timp după pauză, Chalhanoglu din penalty și Gosens stabilind scorul final, 6-1.
Inter revine printre primele patru clasate, la egalitate de puncte cu Atalanta (27), dar cu un golaveraj mai bun.
Lecce-Atalanta 2-1
Lecce a simțit din nou gustul victoriei după ce s-a impus cu 2-1 în fața Atalantei. Pe stadionul Via del Mare, gazdele au preluat conducerea prin golurile lui Baschirotto (26) și Di Francesco (28).
Zapata a redus din diferență înainte de pauză ('31), dar eforturile echipei lui Gian Piero Gasperini din a doua repriză nu s-au concretizat pe tabelă și bergamascii au înregistrat a doua înfrângere consecutivă, după cea cu Napoli.
Cu acest succes, Lecce se îndepărtează momentan de zona retrogradării, situându-se pe locul 16 cu 12 puncte.
Sassuolo - Roma 1-1
AS Roma și Sassuolo au încheiat la egalitate, 1-1, un meci fără prea multe faze de poartă.
Eldor Shomurodov a fost aproape de a aduce Roma în avantaj după 32 minute, dar șutul său a fost apărat de portarul lui Sassuolo, Andrea Consigli.
Tammy Abraham a marcat pentru oaspeți în minutul 80, dar reușita sa a fost anulată cinci minute mai târziu de Andrea Pinamonti de la Sassuolo.
La finalul partidei, antrenorul Romei, Jose Mourinho, a criticat dur prestația unui jucător pe care nu a vrut să îl numească.
"Doar unul nu mi-a plăcut. Nu o să vă spun cine este, am spus-o deja în vestiar și este ceva ce nu fac prea des. Am avut 16 jucători pe teren, mi-a plăcut atitudinea a 15 dintre ei, iar unul nu mi-a plăcut.”
”Nu m-ați văzut niciodată criticând un jucător, chiar și eu fac greșeli și ca grup trebuie să ne susținem reciproc în momentele dificile. Atitudinea este o altă poveste: atunci când ești profesionist în ceva, nu doar în fotbal, trebuie să-i respecți pe cei pe care îi reprezinți, pe cei care lucrează cu tine, dând totul ca toată lumea”, a spus tehnicianul portughez.
În celelalte partide ale serii din Serie A, Fiorentina s-a impus cu 2-1 în fața Salernitanei, în timp ce Torino a câștigat cu 2-0 în fața Sampdoriei.