Simona Radiş și Ancuța Bodnar, ”doar” argint la canotaj. ”Nu suntem triste, am luptat până la ultima lovitură”
Canotoarea Simona Radiş a declarat că ea şi colega ei de barcă, Ancuța Bodnar, nu sunt triste că nu au cucerit aurul pentru că au luptat până la ultima lovitură.
”A fost o cursă foarte dificilă, după cum ați văzut, dar astăzi am dat tot ce am avut şi nu am avut. Am luptat până la ultima lovitură şi plecăm acasă cu o medalie de argint. Sunt mândră de noi pentru că am încheiat un an foarte greu, mai greu decât ați putea crede, şi îl încheiem cu capul sus”, a spus Simona.
”Toată lumea aştepta aurul de la noi se vedea asta şi din comentariile oamenilor şi din reacțiile lor. Şi noi ne doream asta, vă dați seama, dar astăzi adversarele noastre au reuşit să fie mai puternice”, a explicat Radiș.
Argintul, mai prețios decât aurul
”Spuneam în glumă cu Ancuța că dacă am fi venit pe 2 în semifinale am fi nimerit un culoar care ar fi făcut diferența azi, dar nu se poate schimba trecutul. Noi trebuie să privim spre viitor. Suntem foarte fericite, este una dintre medaliile olimpice pe care le vom aduce în țară. Nu sunt multe, de aceea trebuie să le apreciem pentru că sunt prețioase. Este un argint mai prețios decât aurul pentru noi şi acum ne vom pregăti doar pentru cursa de opt!”, a precizat Radiş.
”Acum rămâne în concentrate în continuare fiindcă, aşa cum ştiți, urcăm în barca de opt. Urmează o finală fantastică şi acolo şi avem motivația necesară să schimbăm culoarea acestei medalii”, a anunțat Simona.