Publicitate
Publicitate
Publicitate
Mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate

Slovenul Lanisek a câştigat etapa a doua a Turneului celor Patru Trambuline

Anze Lanisek
Anze LanisekProfimedia
Slovenul Anze Lanisek a câştigat luni etapa a doua a Turneului celor Patru Trambuline la sărituri cu schiurile, la Garmisch-Partenkirchen (Germania).

Anze Lanisek a încheiat cu un total de 295,8 puncte, după două sărituri de 136 m şi 137 m. Pe locul 2, la 3,2 puncte de sloven, a fost japonezul Ryoyu Kobayashi, de două ori câştigător al Turneului celor Patru Trambuline.

Pe ultima treaptă a podiumului a urcat germanul Andreas Wellinger, câştigătorul primei etape, de vineri, de la Oberstdorf. Andreas Wellinger se menține pe primul loc în clasamentul general, cu un avans de 1,8 puncte față de Ryoyu Kobayashi.

Wellinger speră să devină primul german care se impune în această competiție după Sven Hannawald în 2002.

Câştigătorul de anul trecut al Turneului celor Patru Trambuline, norvegianul Halvor Egner Granerud, a fost eliminat din noul în primul tur după o săritură de 128 m. El a fost victorios în sezonul trecut în trei etape din cadrul Turneului, dar în actuala stagiune are până acum evoluții foarte slabe.

Potrivit organizatorilor, 21.000 de spectatori au asistat la etapa de la Garmisch-Partenkirchen, un record pentru o competiție organizată de Anul Nou.

Turneul celor Patru Trambuline contează şi pentru Cupa Mondială, care se desfăşoară până în luna martie.

Ultimele două etape din ediția 2023-2024 a Turneului celor Patru Trambuline vor avea loc pe 3 ianuarie la Innsbruck şi pe 6 ianuarie la Bischofshofen.