Sorana Cîrstea anunță că va rata marile turnee americane din august. Situația româncei
Sorana Cîrstea s-a confruntat cu mai multe probleme medicale în ultima perioadă care au făcut-o să anunțe o pauză îndelungată de la turnee.
După eliminarea de la Wimbledon în primul tur, pe 1 iulie, Sorana nu a mai jucat niciun meci.
”Durerea e insuportabilă”
Sportiva noastră a scris că în ultima vreme a avut probleme din cauza unei afecțiuni numită fasceită plantară la picior.
"În ultimele 5 luni am avut probleme cu fasceita plantară severă. Am făcut tot ce era posibil ca să joc şi să nu pierd turnee importante.
”Dar am ajuns la un punct în care durerea este insuportabilă, este foarte greu să mă antrenez şi singura soluţie rămasă este o perioadă mai lungă de pauză”.
Nu ştim în acest moment cât timp va dura recuperarea, dar voi face tot posibilul pentru a reveni pe teren cât mai curând posibil", a scris Sorana Cîrstea, în urmă cu două săptămâni.
Sori a venit acum cu precizări legate de situația ei sportivă.
”Din nefericire, accidentarea la picior nu prezintă semne de îmbunătăţire şi cu mare tristeţe trebuie să mă retrag de la turneele de la Washington, Toronto şi Cincinnati. Sper să revin pe teren cât mai curând podibil, deoarece îmi este dor să joc şi îmi este dor de fani. Îmbrăţişări pentru toată lumea”, a scris Sorana în social media.
Cele trei turnee pe care le va rata Sorana Cîrstea: Turneul de la Washington va avea loc între 29 iulie și 4 august, cel de la Toronto în perioada 6 - 12 august, iar cel de la Cincinnati între 13 și 19 august.
Sori continuă să fie româncă plasată cel mai bine în clasament, pe locul 37 WTA.