Stadionul Ghencea trebuie închiriat și altor echipe, consideră ministrul Novak
”Nu am discutat cu cei de la CSA, dar asta este poziția mea. Ei trebuie să organizeze meciuri, indiferent de cine intră acolo. Doar gazonul costă 30.000 de euro”, a spus Novak, într-o conferință de presă, întrebat dacă echipei de fotbal FCSB ar trebui să i se permită să evolueze la meciurile de pe teren propriu pe stadionul Steaua.
Novak spune că întreținerea bazelor sportive costă foarte mult și banii din închirierea lor ar putea contribui la diminuarea cheltuielilor.
”Întreținerea acestor baze sportive costă foarte mult. Trebuie să ajungem să găsim modalitatea prin care să aducem venituri și veniturile astea sunt meciuri, evenimente, să fie cât mai folosit, pentru că așa avem bani pentru a le întreține și nu mai ajungem ca bazele sportive pe care le inaugurăm să ajungă în paragină peste 20 de ani”, a mai spus Eduard Novak.
La finalul anului trecut, USR a inițiat un proiectul de lege privind transparența utilizării bazelor sportive publice, care a primit aviz pozitiv la Camera Deputaților.
Novak a calificat atunci drept normală decizia Parlamentului României ca Stadionul Steaua să-și deschidă porțile și altor echipe, în afară de CSA Steaua: ”Este o normalitate cred, cum am considerat și cu stadionul Arcul de Triumf. O investiție de 40 de milioane de euro a statului trebuie în primul rând respectată. Dacă se construiește o asemenea bază sportivă, trebuie folosită și de alte entități.”
”Nu poate doar cineva să stea pe această bază și s-o folosească numai pentru el. Nu ne permitem, cred, acest lux. Așa că eu cred că e binevenită”.
Inițiativa legislativă prevede introducerea unui set de criterii pentru darea în folosință a bazelor sportive publice, obligatorii pentru toți administratorii acestora și obligația administratorilor de a face publice aceste criterii, precum și tarifele de închiriere și numele entităților care utilizează infrastructura sportivă.
Conducerea echipei de fotbal FCSB și-a exprimat în mai multe rânduri dorința să evolueze pe stadionul din Bulevardul Ghencea, dar s-a lovit de refuz din partea CSA Steaua, pe motiv că există acțiuni în instanță între cele două cluburi.