Strizu după suspendarea lui Pintilii: ”FCSB nu va suferi din punct de vedere tactic”
Antrenorul Leonard Strizu susține că pe banca de rezerve, în locul lui Pintilii, se va afla managerul Mihai Stoica.
”Respectăm decizia Federației (n.r. - suspendarea dictată de Comisia de Disciplină a FRF), ne așteptam... sau poate nu ne venea să credem, dar s-a întâmplat. Nu ne-a prins nepregătiți. Salut revenirea lui Mihai Stoica pe bancă, deoarece oferă echipei un plus de moral și încredere.
”Iar de partea indicațiilor tehnico-tactice sau ceea ce o să ceară jocul, va fi ce a fost și până acum. Nu ar trebui să își facă nimeni probleme că echipa va suferi din punctul ăsta de vedere. E adevărat, chiar dacă am o colaborare mai la distanță cu Pintilii, întotdeauna discuțiile au fost foarte constructive”, a declarat Leonard Strizu.
CITEȘTE ȘI: Verdictul FRF în ”cazul Pintilii”. Câte etape de suspendare a primit antrenorul FCSB
Tehnicianul a menționat că în ultima perioadă Şcoala de Antrenori nu ar avea ce să îi reproșeze lui Mihai Pintilii.
”Mihai Pintilii în ultima parte s-a comportat exemplar, nu are ce să-i reproșeze nici Şcoala de Antrenori, nici Federația. Doar din primele incidente, din primele meciuri de când a preluat echipa. Din relația mea cu el, am făcut în așa fel încât echipa să nu sufere. Săptămâna asta trebuie să avem grijă cu rulajul jucătorilor, pentru că este nevoie de absolut fiecare dintre ei. De la distanță mă consult cu Pintilii”, a precizat Strizu.
Întrebat dacă în partida cu Petrolul de joi vor fi schimbări în primul ”11” față de meciul cu FC Argeș, antrenorul principal a menționat că nu poate să răspundă pentru că nu a vorbit cu Mihai Pintilii.
”Nu am avut timpul necesar să vorbesc cu Pintilii, așa că nu aș putea să spun dacă există schimbări. Ce am vorbit cu Pintilii e că în următoarele două meciuri ar trebui să avem un rulaj, pentru că o să apară oboseala. Deci trebuie să le dăm minute tuturor, pentru că play-off-ul se anunță de foc.”
Antrenorul a adăugat că își dorește victorii cu Petrolul și UTA în următoarele două etape, după ce a câștigat meciul precedent cu FC Argeș.
”Noi ne-am propus să obținem maximum de puncte în aceste trei meciuri ale săptămânii. De unul am scăpat, am rezolvat cele trei puncte. Aceste nouă puncte ne-ar ajuta foarte mult. Ne așteptăm la un meci greu cu Petrolul, în special din punct de vedere al prospețimii.
”Dar va trebui să atingem obiectivul propus, adică după meciul cu UTA Arad să închidem săptămâna cu 9 puncte. În ceea ce îl privește pe Compagno e îmbucurător că a avut acele ocazii, chiar dacă a ratat. Trebuie să ridice capul sus acum, iar eu cred că prin foarte multă muncă în următoarele două jocuri va da cel puțin două goluri”, a mai spus Strizu.
Echipa de fotbal FCSB întâlnește formația Petrolul Ploiești, joi, de la ora 20:00, pe Arena Națională din Capitală, într-o partidă contând pentru etapa a 28-a a Superligii.