Publicitate
Publicitate
Publicitate
Mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate

Super Liga speră să atragă clubul Bayern Munchen în consiliul său de conducere

Agerpres
Super Liga speră să atragă clubul Bayern Munchen în consiliul său de conducere
Super Liga speră să atragă clubul Bayern Munchen în consiliul său de conducereProfimedia
Compania organizatoare a Super Ligii speră că convingă clubul german Bayern Munchen să se alăture proiectului noii competiții europene intercluburi.

''Depinde de fiecare club european de top - iar Bayern este cu siguranță unul dintre ele. Campioana germană ar fi, desigur, o importantă parte din Super Ligă'', a spus Bernd Reichart, şeful A22 Sports, compania care încearcă să organizeze Super Liga.

Bayern şi-a exprimat până acum clar opoziția față de competițiile care au ca scop înlocuirea celor organizate de UEFA, forul de conducere al fotbalului european.

Reichart susține însă că declarațiile făcute până acum s-au referit întotdeauna la vechiul format al Super Ligii şi la modelul său din aprilie 2021: ''Conceptul Super Ligii s-a schimbat şi a evoluat. Propunerea de atunci, probabil că nu a fost criticată greşit, pentru faptul că propunea membri permanenți. Noua propunere nu mai are nimic de genul ăsta''.

Manchester City, Manchester United, Liverpool, Arsenal, Chelsea, Tottenham, Milano, Inter, Atletico Madrid, Barcelona, Real Madrid şi Juventus au lansat proiectul Super Ligii în aprilie 2021, care a fost însă respins vehement de fani, ligi, federații, politicieni, astfel că majoritatea cluburilor au făcut un pas înapoi.

 Doar Real Madrid şi FC Barcelona mai susțin acest proiect.

Acum, A22 Sports are un nou plan de trei divizii şi speră că acest lucru îi împacă pe criticii care spun că Super Liga ar fi un sistem închis.

În plus, o hotărâre a Curții Europene de Justiție din decembrie stipulează că UEFA nu poate bloca formarea unei competiții rivale cu Liga Campionilor. Decizia nu înseamnă neapărat că Super Liga trebuie să fie autorizată, potrivit judecătorilor.

''Facem progrese foarte bune, dar nu ne punem noi înşine un termen limită'', a spus Reichart.

Recent, preşedintele clubului FC Barcelona, Joan Laporta, a declarat că Super Liga europeană de fotbal ar putea începe încă din sezonul viitor.