Superliga, etapa 24. Rapid vrea să facă din nou spectacol în Giulești
FC Hermannstadt - FC Argeș 1-1
Pentru sibieni urmează o săptămână aproape crucială. Sâmbătă, jucătorii lui Măldărășanu vor întâlni pe FC Argeș într-un meci cu o vecină de clasament care a acumulat până acum același număr de puncte, 24, iar marți ar urma să primească verdictul în cazul apelului făcut la TAS privind cele nouă puncte cu care clubul a fost depunctat.
Sibienii nu au început foarte bine anul, înregistrând două înfrângeri fără gol marcat, ce-i drept rezultate obținute în fața unor pretendente la titlu, Universitatea Craiova și FCSB.
FC Hermannstadt ar putea fi ajutată la meciul de azi și de Vesel Limaj, ultimul transfer făcut de echipa din orașul de pe malurile Cibinului. Mijlocașul german a evoluat timp de un sezon și jumătate la Hamburger SV, unde a bifat prezențe la echipa secundă.
De partea cealaltă, FC Argeș nu are opțiunea TAS și orice punct reușit în deplasare se poate dovedi decisiv. Echipa n-a mai câștigat niciun meci de șapte etape și, aspect poate la fel de îngrijorător, a primit gol în ultimele nouă meciuri.
Marius Croitoru, antrenorul ”de facto” al echipei nu o duce nici el prea bine, existând speculații în presa locală că în cazul unui nou eșec poziția sa ar fi în pericol.
Rapid - FC Voluntari, ora 20.00
Giuleștiul fierbe din nou la un meci de pe teren propriu. Rapidiștii joacă cu Voluntari din poziția de lideri ai clasamentului în meciurile de ”acasă” și are nevoie de victorie pentru a intra în playoff la o diferență cât mai mică de puncte față de liderul clasamentului.
După două etape jucate până acum, Rapid este neînvinsă, în timp ce Voluntari nu a acumulat niciun punct. Ambele echipe au jucat pe Cluj Arena, starea terenului consumând un efort suplimentar pentru toți implicați în meciul din această seară.
Mutu îl va putea folosi cu Voluntari și pe Funsho Bamgboye, momentan singura achiziție a giuleștenilor din această iarnă.
Totuși, tehnicianul ”vișiniilor” spune că clubul negociază în continuare și cu alți fotbaliști, doar că aducerea lor este puțin mai complicată, fiind vorba despre transferuri care implică și sume importante de bani.