Publicitate
Publicitate
Publicitate
Mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate

Ana Bogdan, învinsă în ultimul tur al calificărilor la Adelaide. Românca nu a reuşit niciun break

Agerpres
Ana Bogdan s-a înclinat după o oră şi 12 minute
Ana Bogdan s-a înclinat după o oră şi 12 minuteProfimedia
Jucătoarea română de tenis Ana Bogdan a fost învinsă de rusoaica Anastasia Pavliucenkova, cu 6-2, 6-2, duminică, în ultima rundă a calificărilor pentru tabloul principal de simplu al turneului WTA 500 de la Adelaide (Australia), dotat cu premii totale de 922.573 de dolari americani.

Ana Bogdan (31 ani, 66 WTA) s-a înclinat după o oră şi 12 minute.

Românca nu a reuşit niciun break, ratând singura şansă creată. Pavliucenkova (32 ani, 60 WTA) a încheiat cu 4 aşi, iar Ana Bogdan cu 5 duble greşeli.

Rusoaica are acum 3-0 în meciurile directe, după victoriile reuşite în 2019, în primul tur la Shenzhen, cu 6-0, 6-1, şi în 2021, în primul tur la Wimbledon, cu 6-2, 6-2.

Ana Bogdan s-a ales cu un cec de 6.603 dolari şi 13 puncte WTA.

Sorana Cîrstea a intrat direct pe tabloul principal la Wimbledon, urmând să joace în primul tur cu letona Jelena Ostapenko, a şasea favorită.