După dezamăgirea de la Paris, Alcaraz se pregătește pentru turneul pe iarbă de la Londra
Alcaraz vine după un turneu dezamăgitor la Roland Garros, unde jucătorul de 20 de ani, care se încălzise pentru Grand Slam-ul de pe zgură cu titluri la Barcelona și Madrid, a suferit crampe severe din cauza tensiunii psihice în timpul înfrângerii cu 6-3, 5-7, 6-1, 6-1, în semifinala cu Novak Djokovic.
Alcaraz va juca săptămâna aceasta în doar al treilea turneu pe iarbă din cariera sa la nivel de turneu și a declarat că nu stă foarte bine la acest capitol.
"Am ajuns la Londra sâmbătă dimineața și am avut primul meu antrenament pe iarbă", a spus el. "Nu am putut să mă antrenez prea mult acasă, deoarece nu avem terenuri de iarbă."
"Trebuie să-mi adaptez mișcările și loviturile pe iarbă, dar sunt foarte mulțumit de antrenamentul pe care l-am avut aici".
Alcaraz, a spus că iarba este mult mai pretențioasă față de celelalte suprafețe.
"Trebuie să fii mai atent decât pe alte suprafețe", a spus Alcaraz, care joacă marți cu Arthur Fils. "Cel mai confortabil este să stai la fileu și să joci agresiv tot timpul."
"Trebuie să mă concentrez pe fiecare mișcare și lovitură. Pentru mine este mai obositor atunci când joc pe iarbă. Este total diferit, așa că trebuie să fii foarte specific."
Alcaraz: "Kyrgios este singurul care îl poate învinge pe Djokovic la Wimbledon"
"Nick Kyrgios a jucat deja o finală la Wimbledon și e impresionant pe iarbă. Nu spun că eu nu sunt capabil să îl înving pe Djokovic pe această suprafață, dar cred că am mai puține șanse decât pe zgură sau hard. Cred că Kyrgios este jucătorul cu cele mai mari șanse să îl stopeze pe Novak pe iarbă. Nole și Roger sunt poate cei mai buni jucători din istorie pe această suprafață", a spus Alcaraz, citat de eurosport.co.uk.