Djokovic spune că are timp să se recupereze până la Australian Open, după accidentarea de la mână
Învins de australianul Alex de Minaur, locul 12 în clasamentul ATP, în sferturile de finală ale turneului pe echipe, cu 6-4, 6-4, Djokovic a apelat de două ori la fizioterapeut în cursul meciului, lucru care a suscitat îngrijorare în rândul fanilor săi cu mai puțin de două săptămâni înaintea debutului turneului Australian Open (14 ianuarie - 28 ianuarie).
”Eu cred că mai am timp pentru a mă restabili în cele mai bune condiții în vederea Openului Australiei, iar asta este tot ce contează acum”, a spus Djokovic după înfrângere, prima în Australia după 22 ianuarie 2018, de la eliminarea sa în optimile de finală ale Openului Australiei în fața coreeanului Hyeon Chung.
Durerile de la mână l-au constrâns pe Djokovic (36 ani) să renunțe şi la partida de dublu mixt cu Cehia, în ultimul meci din faza grupelor.
Laureat a 24 de titluri de Mare Şlem, Djokovic a câştigat de zece ori Openul Australiei.