Publicitate
Publicitate
Publicitate
Mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate

Sorana Cîrstea, învinsă neaşteptat în primul tur la Australian Open

Agerpres
Sorana Cîrstea, cap de serie numărul 22, a fost învinsă de chinezoaica Yafan Wang
Sorana Cîrstea, cap de serie numărul 22, a fost învinsă de chinezoaica Yafan WangProfimedia
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea, cap de serie numărul 22, a fost învinsă de chinezoaica Yafan Wang, cu 0-6, 7-5, 6-2, marți, la Melbourne, în prima rundă a turneului Australian Open, primul de Mare Şlem al anului.

Cîrstea (33 ani, 27 WTA) s-a înclinat după aproape două ore de joc (1 h 57 min) în fața unei adversare modeste.

Românca a luat primul set la zero şi a condus cu 4-1 în actul secund, însă apoi nivelul jocului său a scăzut dramatic şi a fost egalată, 4-4. Cîrstea a mai câştigat un ghem, dar Wang (29 ani, 94 WTA) şi-a adjudecat setul cu 7-5, iar în decisiv a dominat ostilitățile câştigând cu 6-2.

Cîrstea a încheiat cu 25 de mingi direct câştigătoare, față de 21 ale adversarei sale, dar a făcut mai multe erori neforțate, 31-24.

Sorana Cîrstea, care rămâne fără victorie în acest sezon, a învins-o pe Wang în 2017, în primul tur la Wuhan, cu 6-3, 6-3. Chinezoaica se impusese la prima lor confruntare, în 2015, la Saint-Gaudens (Franța), în primul tur, cu 7-6 (7/1), 4-6, 6-2.

Cîrstea va primi 120.000 de dolari australieni şi 10 puncte WTA pentru evoluția sa. Ea va evolua şi la dublu, alături de croata Donna Vekic.

Toate cele trei românce aflate pe tabloul principal de simplu la Melbourne au pierdut în primul tur, Ana Bogdan, Jaqueline Cristian şi Sorana Cîrstea.