Tsitsipas și Ruud, în viteză maximă spre finala de la Barcelona
Favorit numărul 5 la Barcelona, Stefanos Tsitsipas a avut un meci extrem de dificil în fața argentinianului Facundo Diaz Acosta.
Numărul șapte mondial, a salvat două mingi de meci și a câștigat apoi, ajungând în semifinalele turneului pe zgură de la Barcelona.
Grecul s-a impus cu 4-6, 6-3, 7-6 după ce adversarul său argentinian, aflat pe locul 53, a ratat o minge de meci în cel de-al 12-lea game al setului decisiv.
Ambii jucători au salvat apoi alte mingi de meci în tie-break înainte ca Tsitsipas, de trei ori finalist la turneul de la Barcelona, să obțină a noua victorie consecutivă, după ce, cu o săptămână în urmă câștigase titlul la Mastersul de la Monte Carlo.
Tsitsipas îl va înfrunta sâmbătă în semifinale pe sârbul Dusan Lajovic (26 ani), numărul 59 mondial.
Pe cealaltă parte de tablou,norvegianul Casper Ruud (25 de ani), numărul șase mondial, finalist în meciul contra lui Tsitsipas de la Monte Carlo, a trecut fără probleme de italianul Matteo Arnaldi (23 de ani) cu 6-4, 6-3.
"Nu este ușor. Joci pentru un loc în semifinale", a declarat Ruud.
"Am reușit să mă impun la final după câteva schimburi nebunești".
Argentinianul Tomas Etcheverry (24 de ani) și-a asigurat, de asemenea, un loc în semifinale, cu o victorie dificilă în două seturi în fața britanicului Cameron Norrie (28 de ani).
Etcheverry, aflat pe locul 30 în lume, cu un loc mai sus decât Norrie, a câștigat după un meci strâns cu două tie-break-uri, 7-6, 7-6 și îl va înfrunta pe Ruud pentru un loc în finală.
"Am vorbit cu antrenorul meu aseară și cu echipa mea, că trebuie să joc agresiv pentru a câștiga acest meci", a declarat Etcheverry, în vârstă de 24 de ani.
"Tie-break-ul a fost cheia. Am jucat foarte bine în acea parte a meciului".