Coco Gauff a câştigat turneul WTA 1.000 de la Beijing
Jucătoarea americană de tenis Coco Gauff (6 WTA, favorită nr. 4) a câştigat duminică titlul la turneul WTA 1.000 de la Beijing, dotat cu premii totale de 8.955.610 dolari, după ce a învins-o în finală, în două seturi, 6-1, 6-3, pe Karolina Muchova (Cehia, 49 WTA).
Gauff, fosta campioană de la US Open 2023, s-a impus surprinzător de lejer, în mai puțin de o oră şi 20 de minute, ea reuşind şase aşi şi comițând cinci duble greşeli, cehoaica având doi aşi şi comițând trei duble greşeli.
Americanca şi-a adjudecat astfel al doilea trofeu al anului, după cel cucerit la Auckland, în ianuarie.
Gauff are acum 3-0 în partidele directe cu Muchova.