Iga Swiatek, în marș spre titlu la Beijing. Poloneza a învins-o rapid pe Coco Gauff și e în finală
Iga Swiatek, fost lider mondial, s-a calificat în finala de la Beijing, după ce a trecut la pas de câștigătoarea US Open 2023, Coco Gauff. Swiatek s-a impus după numai o oră și 14 minute de joc cu 6-2, 6-3.
Gauff, locul 3 WTA, venea după o serie de 16 victorii. Campioana de la US Open, nu mai pierduse un meci din luna august, însă bilanțul întâlnirilor directe dintre ea și Swiatek îi era oricum nefavorabil, iar acum a ajuns la 8-1 în favoarea polonezei.
De cealaltă parte, Iga Swiatek va disputa a șaptea sa finală din acest an, trei dintre acestea fiind la turnee WTA 1.000.
Adversara polonezei în ultimul act va fi câștigătoarea meciului dintre kazaha Elena Rîbakina (5 WTA) și rusoaica Liudmila Samsonova (22 WTA).
Iga Swiatek continuă în acest timp să spulbere recorduri: a ajuns la opt finale WTA-1000 atinse înainte de vârsta de 23 de ani și a egalat-o astfel pe Caroline Wozniacki.
Învinsă de Gauff în semifinalele de la Cincinnati, în urmă cu două luni, Iga Swiatek a demonstrat că a fost doar un accident.
Swiatek s-a impus la capătul unei partide unidirecționate, în care a câștigat 87% din punctele jucate cu primul serviciu. Mai mult, Gauff nu a beneficiat de vreo șansă de break, câștigând doar 13% din punctele jucate la retur pe prima minge a polonezei.