Jaqueline Cristian trece de Anna Bondar și i se alătură Irinei Begu în turul al doilea la Beijing
Cristian (26 ani, locul 80 WTA) şi-a asigurat un cec în valoare de 34.500 de dolari şi 35 de puncte WTA după acest succes, iar în meciul următor o va înfrunta pe cehoaica Barbora Krejicikova, favorita numărul 7, calificată direct în turul secund.
Tot joi, Irina Begu a dispus în meciul său de debut, cu 1-6, 6-4, 6-1, de chinezoaica Ye-Xin Ma, după o oră şi 54 de minute de joc. Begu (34 ani, locul 103 mondial) o va avea ca adversară în turul următor pe rusoaica Mirra Andreeva, cap de serie numărul 17.
În schimb, cealaltă reprezentantă a țării noastre care a evoluat joi la Beijingi, Gabriela Ruse (25 ani, locul 93 WTA), venită din calificări, a fost învinsă în două seturi, 6-4, 7-6 (8/6), de chinezoaica Sijia Wei (20 ani, locul 140 WTA). Ruse a primit 23.250 de dolari şi 40 de puncte WTA pentru participarea la această probă.