România a anunțat echipa pentru turneul final al Billie Jean King Cup
Jaqueline Cristian, Ana Bogdan, Gabriela Ruse, Anca Todoni şi Monica Niculescu fac parte din echipa României pentru turneul final al competiției feminine de tenis Billie Jean King Cup, care va avea loc la Malaga (Spania), în perioada 13-20 noiembrie, potrivit contului de X al competiției.
În primul tur, România, al cărei căpitan este Horia Tecău, va înfrunta Japonia, pe 14 noiembrie, iar câştigătoarea va juca în sferturi contra Italiei, finalista de anul trecut.
Căpitanul echipei Japoniei, fosta jucătoare Ai Sugiyama, le-a reținut pentru meciurile din noiembrie pe Naomi Osaka, Moyuka Uchijima, Nao Hibino, Eri Hozumi şi Shuko Aoyama.
Echipa României s-a calificat în premieră la turneul final al Billie Jean King Cup, după ce a învins Ucraina cu scorul de 3-2, pe 14 aprilie, la Fernandina Beach (Florida). În acelaşi weekend, Japonia a trecut de Kazahstan cu 3-1.