Canada s-a calificat în semifinalele Cupei Davis
Echipa 'frunzei de arțar' a obținut punctul calificării prin Denis Shapovalov și Vasek Pospisil, care i-au învins cu 2-6, 6-3, 6-4 pe specialiștii la dublu Tim Puetz și Kevin Krawietz.
În meciurile de simplu, cele două adversare și-au împărțit victoriile. Germanul Jan-Lennard Struff s-a impus cu 6-3, 4-6, 7-6 (7/2) în fața lui Denis Shapovalov, însă canadienii au restabilit egalitatea prin Felix Auger-Aliassime, numărul 6 mondial, învingător în două seturi, 7-6 (7/1), 6-4, în fața lui Oscar Otte.
Canada, finalista ediției din 2019 a Cupei Davis, va înfrunta sâmbătă Italia în penultimul act al competiției, după ce 'azzurri' au câștigat la rândul lor joi, cu 2-1, întâlnirea cu Statele Unite.
Prima semifinală se va disputa vineri între Canada, vicecampioana de anul trecut, și Australia.
De menționat că Italia accede pentru prima oară din 2014 în penultimul act al Cupei Davis, al cărei format istoric a fost abandonat în 2019, în condițiile în care nu poate conta pe cei mai buni jucători ai săi: Jannik Sinner și Matteo Berrettini, ambii accidentați. Ultimul, aflat încă în convalescență după o leziune la picior, a ținut totuși să fie prezent la Malaga, pentru a-i încuraja pe compatrioții săi.
Rezultate înregistrate în sferturile de finală ale Cupei Davis 2022:
Canada - Spania 2-0
Australia - Olanda 2-0
Italia - SUA 2-1
Canada - Germania 2-1