Publicitate
Publicitate
Publicitate
Mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate

Jaqueline Cristian, după calificarea în sferturile Transylvania Open: "Am vrut revanşa"

Flashscore
Jaqueline Cristian
Jaqueline CristianProfimedia
Jaqueline Cristian a declarat, joi seara, după ce a învins-o pe Clara Tauson în optimile de finală de la Transylvania Open, că şi-a dorit revanşa după înfrângerea din fața danezei suferită la sfârşitul lunii ianuarie în calificările turneului de la Linz.

"Am vrut cu adevărat să mă revanşez după meciul de la Linz. O cunosc bine pe Clara Tauson, ştiu că este o jucătoare foarte bună. Ne-am întâlnit de câteva ori deja în circuit. Azi am avut mintea mai limpede. Am vrut să dau tot ce am mai bun aici. Mi-am luat energia de la spectatori. Ei au fost un mare plus, ei au făcut această diferență azi", a spus Cristian.

Jucătoarea română a ținut să mulțumească spectatorilor pentru susținerea din timpul meciului.

"Mulțumesc mult pentru susținerea de astăzi. M-am încărcat foarte mult cu energia voastră azi. Vă aştept la meciul următor pentru că mă simt mult mai puternică alături de voi. Şi chiar vreau să fac un tenis cât mai bun aici toată săptămâna", a adăugat ea.

Jucătoarea română de tenis Jaqueline Cristian s-a calificat în sferturile de finală ale turneului Transylvania Open, singurul de categoria WTA 250 din România, după ce a învins-o pe daneza Clara Tauson, cu 6-4, 6-0, joi, în BT Arena din Cluj-Napoca.

Statistici
StatisticiFlashscore

Cele două jucătoare sunt la egalitate acum în meciurile directe, 3-3, ultimele două fiind victorii ale danezei. Săptămâna trecută, Tauson s-a impus cu 6-2, 6-0 în calificări la Linz.

Jaqueline Cristian şi-a asigurat un cec de 6.608 dolari şi 54 de puncte WTA, iar în sferturi o va înfrunta pe letona Anastasija Sevastova, un duel în premieră.