Karolina Pliskova, mesaj emoționant de susținere pentru Simona Halep
Karolina Pliskova, fost lider WTA și dublă finalistă de Grand Slam, a postat un mesaj de încurajare pentru Simona Halep, care este în aceste zile în Elveția pentru a încerca să schimbe sentința de 4 ani de suspendare dictată de Sport Revolutions.
Cehoaica s-a înțeles foarte bine cu Simona și îi ține pumnii pentru un verdict favorabil la Lausanne.
"Am văzut azi că s-a prezentat la TAS. Mereu mi-a plăcut de Simona, a fost una din fetele din circuit de care m-am apropiat cel mai mult. Suntem de aproape aceeași vârstă, ea e cu un an mai mare, ne știm de când aveam 10 ani”.
”Ne-am întâlnit de multe ori, am făcut meciuri bune și Simo a fost mereu fair-play, indiferent că a câștigat sau a pierdut. Mereu s-a comportat frumos și sper să treacă peste asta. Sper ca cel mai prost scenariu - 4 ani - să fie redus. Sper să obțină o reducere a suspendării", a spus Pliskova la conferința de presă de după partida din optimi, de la Cluj.
Pliskova, în sferturi la Cluj
Karolina Pliskova a reuşit o calificare lejeră în sferturile de finală ale turneului Transylvania Open, singurul de categoria WTA 250 din România, după ce a învins-o pe Camila Osorio cu 6-2, 6-1, joi, în BT Arena din Cluj-Napoca.
Pliskova (31 ani, 78 WTA) a avut nevoie de doar 57 de minute pentru a o învinge pe tânăra jucătoare columbiană (22 ani), aflată pe locul 101 în lume.
În sferturile de finală, Pliskova o va înfrunta pe italianca Sara Errani.