Patricia Țig, învinsă în optimile turneului Transylvania Open
Patricia Țig - Ekaterina Makarova 2-6, 6-2, 3-6
Țig (29 ani, 462 WTA) s-a înclinat după două ore şi 35 de minute în fața unei adversare venite din calificări.
După două seturi în oglindă, în care fiecare a execelat, pe rând, a urmat un decisiv istovitor. Makarova a început decisivul mai inspirat și a luat un avans pe care Patricia nu l-a mai putut recupera. Deși a fost aproape în câteva rânduri să egaleze, revenind de la 0-3 la 2-3, Patricia nu a mai avut suficientă prospețime pentru a-și duce la capăt revenirea.
Makarova (27 ani, 213 WTA), care a comis 8 duble greşeli în acest meci, va juca în sferturile de finală cu învingătoarea dintre Jaqueline Cristian şi germanca Eva Lys.
Patricia Țig, care a pierdut miercuri şi la dublu, s-a ales cu un cec de 4.220 de dolari şi 30 de puncte WTA.
Tot miercuri, Miriam Bulgarul a fost învinsă de Rebeka Masarova, iar Jaqueline Cristian a eliminat-o pe Celine Naef.