Publicitate
Publicitate
Publicitate
Mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate

Echipa de Cupă Davis optimistă înaintea partidei cu Grecia: ”Putem câștiga!”

Echipa de Cupă Davis a României
Echipa de Cupă Davis a RomânieiFederația Română de Tenis/Facebook
Echipa de Cupa Davis a României va întâlni Grecia lui Stefanos Tsitsipas, în 3 şi 4 februarie, în play-off-ul pentru menţinerea în Grupa Mondială I a Cupei Davis. Înaintea înfruntării de la Atena, componenţii echipei României sunt încrezători.

Tenismanul Marius Copil, 294 ATP, a declarat că el şi colegii săi vor încerca să se întoarcă victorioşi de la Atena, din meciul de Cupa Davis, chiar dacă Grecia îl are în componență pe Stefanos Tsitsipas, numărul 7 mondial.

”Eu abia aştept să joc cu Stefanos. Mă înțeleg super bine cu el, am mai jucat în trecut şi a fost un meci foarte strâns. Mie meciurile astea tari îmi plac”.

Ştiu cum joacă tactic. Ştiu că în Cupa Davis nivelul meu e mai ridicat decât atunci când joc în circuit. Abia aştept să ajungem la Atena, vom încerca să aducem victoria acasă”.

”Suntem în Grupa Mondială I, încă e bine. Dacă ne uităm la ce echipe sunt în Grupa I, sincer să fiu, locul nostru nu prea are cum să fie acolo. Sunt echipe foarte puternice, cu minimum doi jucători în top 50, şi nu putem să ne batem cu ele” a adăugat Marius Copil.

La rândul său, Victor Vlad Cornea, numărul 69 în clasamentul ATP de dublu, a declarat în aceeaşi conferință de presă, că a analizat jocul Stefanos şi Petros Tsitsipas la Australian Open.

”Trăim pentru meciurile astea intense, cu jucători de top. Eu îi cunosc foarte bine pe ambii și pe Stefanos, şi pe Petros. Eu sunt încrezător că putem aduce victoria pentru România”, a spus Cornea.

Echipa României întâlneşte selecționata Greciei în perioada 3-4 februarie, în Liossia Olympic Sports Hall din Atena, în play-off-ul pentru menținerea în Grupa Mondială I a Cupei Davis.

Componenții lotului național pentru această partidă sunt: Marius Copil (33 de ani, numărul 294 ATP la simplu), Nicholas David Ionel (21 de ani, 265 ATP), Cezar Crețu (22 de ani, 364 ATP), Luca Preda (17 ani, 1.095 ATP) şi Victor Vlad Cornea (30 de ani, 69 ATP la dublu).

De partea cealaltă, selecționata Greciei va fi alcătuită din Stefanos Tsitsipas (25 de ani, 7 ATP), Alexandros Skorilas (23 de ani, 753 ATP), Ioannis Xilas (22 de ani, 1.286 ATP), Aristotelis Thanos (22 de ani, 1.428 ATP) şi Petros Tsitsipas (23 de ani, 95 ATP la dublu).

România şi Grecia s-au înfruntat de două ori în Cupa Davis, fiecare avânt câte o victorie. În 1933, Grecia a învins cu 4-1, la Atena, în turul al doilea al zonei Europa. România a câştigat în 1970, cu 5-0, la Bucureşti, în sferturile zonei Europa, victoriile fiind reuşite de Ilie Năstase, Ion Țiriac, Viorel Marcu, Sever Mureşan şi perechea Ilie Năstase/Ion Țiriac.

În precedenta partidă, România a fost învinsă cu scorul de 3-1 de Taiwan în primul tur al Grupei Mondiale I a Cupei Davis, la Tenis Club Idu din Mamaia.