Marea Britanie învinge Australia. Spania și Italia pierd în Cupa Davis
Debutantul Jack Draper le-a oferit britanicilor un start excelent cu o victorie muncită împotriva australianului Thanasi Kokkinakis cu 2-1 (6-7, 6-3, 7-6) în fața publicului de la Manchester Arena.
"Nu este nimic mai bun, decât o luptă adevărată și publicul de aici", a declarat Draper. "Este incredibil să joc primul meu meci de Cupa Davis în Marea Britanie în acest tip de arenă. Sunt foarte recunoscător că mă aflu aici și mă bucur că Leon a avut încredere în mine și m-a băgat astăzi.
"Joc pentru țara mea, așa că a trebuit să pun totul la bătaie. Echipa este concentrată, ne dorim să ajungem în finală după o campanie dificilă anul trecut".
Marea Britanie încerca să ajungă în sferturile de finală din Grupa B după ce anul trecut a ratat pentru prima dată din 2018 acest obiectiv. Britanicii și-au consolidat victoria după ce Dan Evans l-a învins pe numărul 12 mondial Alex de Minaur cu 2-1 (6-1, 2-6, 6-4).
Spania pierde fără Alcaraz
La Valencia, Cehia a preluat rapid avantajul cu 2-0 în fața gazdei Spania, care a fost lipsită de ajutorul Carlos Alcaraz. Numărul doi mondial a decis să se retragă din echipă pentru a-și reveni după înfrângerea din semifinala US Open în fața lui Medvedev.
Tomas Machac a trecut fără probleme de Bernabe Zapata Miralles cu 2-0 (6-4, 6-4), iar Jiri Lehecka a dublat avantajul Cehiei, învingându-l pe Alejandro Davidovich Fokina cu 2-0 (7-6, 7-5). Cehia este acum pe o poziție puternică în Grupa C, alături de Serbia, care a câștigat meciul de marți.
Primele două echipe din fiecare dintre cele patru grupe se califică în fazele eliminatorii de la Malaga, în noiembrie.
Italia pierde acasă
Italia a avut, de asemenea, o zi dezamăgitoare în fața propriului public din Bologna: campioana în exercițiu, Canada, și-a asigurat o victorie confortabilă în Grupa A, într-o revanșă a semifinalei de anul trecut.
Alexis Galarneau, numărul 200 mondial, l-a învins pe Lorenzo Sonego cu 2-0 (7-6, 6-4), iar Gabriel Diallo, aflat pe locul 158, a produs surpriza în fața lui Lorenzo Musetti de care a trecut cu cu 2-0 (7-5, 6-4).
Canada a arătat că poate fi o forță chiar și fără Denis Shapovalov, Felix Auger-Aliassime și Milos Raonic.
Italia a fost și ea lipsită de Jannik Sinner și Matteo Berrettini în această săptămână, dar are în continuare trei dintre primii 50 de jucători de simplu din echipă.
SUA câștigă în deplasare
La Split, Statele Unite au început bine meciul cu gazda Croația, când Mackenzie McDonald l-a învins pe Dino Prizmic cu 2-0 (6-4, 6-2), dar Borna Gojo a egalat confruntarea din Grupa D, învingându-l pe numărul 11 mondial Frances Tiafoe cu 2-0 (6-4, 7-6(6)).
Însă perechea americană formată din Austin Krajicek și Rajeev Ram a trecut de Ivan Dodig și Mate Pavic cu 2-1 (7-6, 6-7, 6-2) în meciul de dublu și a obținut victoria cu 2-1.