Publicitate
Publicitate
Publicitate
Mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate

Surpriză la Doha: Cori Gauff eliminată de o jucătoare pe care o conduce detașat la meciuri directe

Flashscore
Cori Gauff la Doha
Cori Gauff la DohaProfimedia
Americanca a pierdut în turul secund la turneul WTA 1000 de la Doha, din Qatar în fața cehoaicei Katerina Siniakova, scor 2-6, 4-6.

Cori Gauff câștigase 5 din precedentele 6 partide împotriva sportivei din Cehia.

Jucătoarea din Statele Unite era în plus și în mare formă după ce ajunsese în semifinale la Australian Open.

Totuși, Cori Gauff, 3 WTA și cap de serie numărul 2,  a cedat în minim de seturi în fața Katerinei Siniakova, locul 42 mondial.

Americanca avea 32 de victorii la rând contra unor adversare din afara top 5 WTA, dar a fost de nerecunoscut în primul set, pe care l-a pierdut cu 2-6.

Gauff a dat semne de revenire în cel de-al doilea, când a condus cu 4-0, dar din acel moment nivelul semifinalistei de la Australian Open a scăzut drastic, iar Siniakova nu a mai pierdut niciun game, impunându-se cu scorul final de 6-2, 6-4, după o oră și 22 de minute de joc.

Ultima dată când Siniakova a învins o jucătoare din top 5 a fost în 2022, când trecea tot de Cori Gauff, în Billie Jean King Cup.

De altfel, acela a fost singurul succes al cehoaicei împotriva campioanei de la US Open 2022, care a câștigat celelalte 5 meciuri directe.

Anul trecut, americanca a cedat numai 12 game-uri în cele două meciuri jucate cu Siniakova, la Australian Open și Berlin.

Eliminarea lui Cori Gauff încă din turul secund e de departe cea mai mare surpriză de la Doha, dar nu singura.

Încă din primul tur, 5 jucătoare cu statut de cap de serie au fost învinse (Haddad Maia, Samsonova, Kasatkina, Garcia și Kudermetova), iar în runda a 2-a, în afară de Gauff, a părăsit competiția și Maria Sakkari (cap de serie 7).

Pentru un loc în sferturile turneului din Golf, cehoaica se va duela cu Daniele Rose Collins, care nu a pierdut set în primele două runde, cu Veronika Kudermetova și Marie Bouzkova.