Publicitate
Publicitate
Publicitate
Mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate

Ana Bogdan s-a calificat în optimi la Dubai (WTA)

Agerpres
Actualizat
Ana Bogdan s-a calificat în optimi la Dubai (WTA)
Ana Bogdan s-a calificat în optimi la Dubai (WTA)Profimedia
Jucătoarea română de tenis Ana Bogdan s-a calificat în optimile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Dubai (Emiratele Arabe Unite), dotat cu premii totale de 2.788.468 de dolari, marți, după ce a învins-o în runda a doua pe americanca Shelby Rogers cu 7-6 (7/3), 6-3.

Bogdan (30 ani, 75 WTA), venită din calificări, a obținut victoria după mai bine de două ore de joc (2 ore 07 min).

Rogers (30 ani, 45 WTA) a început mai bine meciul și a condus cu 2-0 și 3-1, dar apoi românca a revenit și a egalat, 3-3. Cele două jucătoare au mers cap la cap până în tiebreak, deși au mai realizat fiecare câte două break-uri. Ana Bogdan a dominat tiebreak-ul, câștigând cu 7-3.

Românca a avut un debut bun de set doi, cu 2-0, păstrându-și avantajul până în finalul actului, când a încheiat cu break (6-3).

Jessica Pegula, a treia favorită, va fi adversara Anei Bogdan, în optimi la Dubai

Ana Bogdan, care nu a mai întâlnit-o pe Roger până acum, și-a asigurat un cec de 31.650 de dolari și 135 de puncte WTA, iar în optimi o va întâlni pe americanca Jessica Pegula, a treia favorită, sau pe bulgăroaica Viktoria Tomova.

Jucătoarea americană de tenis Jessica Pegula (3 WTA, favorită nr. 3) va fi adversara româncei Ana Bogdan în optimile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Dubai, dotat cu premii totale de 2.788.468 de dolari.

Pegula a trecut marți în trei seturi, 6-2, 5-7, 6-1, de bulgăroaica Viktoria Tomova (99 WTA), după o partidă de două ore. Pegula și Bogdan s-au mai întâlnit de două ori până acum, în urmă cu 8 ani, scorul fiind 2-0 pentru americancă.

Pe de altă parte, și jucătoarea belarusă Arina Sabalenka (2 WTA, favorită nr. 2) s-a calificat marți în optimile de finală ale turneul de la Dubai, după ce a trecut lejer în două seturi, 6-0, 6-1, de americanca Lauren Davis (49 WTA).

Sabalenka a avut nevoie doar de o oră de joc pentru a-și adjudeca victoria, iar în runda următoare va juca împotriva letonei Jelena Ostapenko (20 WTA, favorită nr. 13).

Tot marți, Sorana Cîrstea a fost învinsă în turul al doilea de Karolina Muchova (Cehia), cu 6-4, 7-6 (7/4).