Novak Djokovic şi Arina Sabalenka, desemnați de ITF ”campioni mondiali” în 2023
Djokovic a primit premiul la simplu masculin pentru a opta oară, mai mult decât oricare alt tenisman, după ce a câştigat trei dintre cele patru turnee majore, a precizat organismul global de conducere din sportul alb într-un comunicat.
Jucătorul sârb, în vârstă de 36 de ani, a ajuns la un total de 24 de titluri de Grand Slam, egalând-o astfel pe australianca Margaret Court ca număr de trofee majore la simplu.
El a câştigat, totodată, pentru a şaptea oară Turneul Campionilor, stabilind un nou record, şi a încheiat anul pe primul loc în clasamentul ATP, pentru a opta oară în cariera sa.
Sabalenka a câştigat primul ei trofeu major la Australian Open, a disputat finala la US Open şi a atins semifinalele atât la Roland Garros, cât şi la Wimbledon în acest an.
Belarusa, detronată din fotoliul de lider al clasamentului ATP de poloneza Iga Swiatek, după turneul Campioanelor, a spus că 2023 a fost un an 'incredibil' şi s-a declarat încântată că a fost desemnată campioană mondială.
”Abia aştept să revin pe teren pentru noul sezon, în luna ianuarie”, a precizat Sabalenka în comunicatul ITF.
Americanul Rajeev Ram şi britanicul Joe Salisbury au primit distincția ITF la dublu masculin, după ce au câştigat al treilea lor titlu consecutiv la US Open, în timp ce finalistele de la Wimbledon, australianca Storm Hunter şi belgianca Elise Mertens, au fost premiate de Federația internațională de tenis la dublu feminin.