Djokovic trece peste o accidentare și forțează o revenire spectaculoasă în drumul spre sferturile Roland Garros
Novak Djokovic - Francisco Cerundolo 6-1, 5-7, 3-6, 7-5, 6-3
Novak Djokovic, campionul en-titre, s-a chinuit să-l învingă pe argentinianul Francisco Cerundolo într-o partidă maraton, care a durat patru ore și 37 de minute.
Sârbul, care urmărește al 25-lea titlu de Grand Slam, un record, a obținut a 370-a sa victorie la turneele majore, egalându-l pe Roger Federer.
Cerundolo, specialist pe zgură, nu a avut nicio șansă în primul set în fața sârbului. Numărul unu mondial a suferit însă o accidentare la genunchiul drept în setul secund, fiind nevoie să solicite o pauză medicală. Argentinianul a profitat de ritmul scăzut al lui Djokovic și câștigat următoarele două seturi, fiind aproape de a închide partida în setul patru, când a risipit un avantaj de 4-2.
Djokovic și-a revenit însă la timp pentru a rămâne în cărți pentru apărarea titlului. În sferturile de finală, Djovkovic îl va întâlni pe învingătorul partidei Taylor Fritz (12 ATP) - Casper Ruud (7 ATP).