Swiatek, într-o formă de zile mari la Roland Garros, în timp ce Sabalenka țintește finala
Swiatek încearcă să devină prima jucătoare care își apără cu succes titlul la Paris de la Justine Henin, în 2007, după ce a învins-o pe Coco Gauff anul trecut.
"Sunt destul de fericită că sunt din nou în semifinală la Roland Garros. Este o mare realizare, indiferent de cum se va termina turneul", a declarat Swiatek, care nu a pierdut încă niciun set.
În calea ei se află Beatriz Haddad Maia, cap de serie numărul 14, prima braziliancă care ajunge în semifinalele unui turneu de Grand Slam din 1968, după ce a reușit să o învingă pe Ons Jabeur, vicecampioană la Wimbledon și US Open anul trecut.
Swiatek, numărul unu mondial, a pierdut singurul meci disputat anterior cu Haddad Maia pe terenurile de hard de la Toronto, în august anul trecut.
"Evident, suprafața este diferită, așa că vom vedea. Nu am jucat niciodată împotriva ei pe zgură. Din nou, ca înainte de orice alt meci, mă voi cam concentra pe mine și pe ceea ce vreau să fac pe teren", a declarat poloneza.
Haddad Maia calcă pe urmele Mariei Bueno, de șapte ori câștigătoare de turnee majore, care a fost ultima braziliancă în semifinalele unui turneu major, la US Open, în urmă cu 55 de ani.
"Este foarte greu", a spus Haddad Maia despre confruntarea cu Swiatek.
"Voi da totul pe teren. Nu am nimic de pierdut. Voi încerca să lupt".
"Sunt doar o jucătoare de tenis"
Sabalenka, a doua favorită din Belarus, a "dat de pământ" cu toate adversarele în aceste două săptămâni, în ciuda faptului că se află în centrul unei dispute tensionate cu jucătorii ucraineni în legătură cu rolul pe care îl are țara sa în războiul în curs.
După ce a lipsit de la două conferințe de presă, Sabalenka a insistat că nu este o susținătoare a președintelui bielorus Alexander Lukașenko, un aliat militar cheie al Rusiei.
"Nu vreau ca țara mea să fie implicată în niciun conflict. Am spus-o de multe ori", a spus Sabalenka, în timp ce a condamnat categoric războiul din Ucraina.
"Nu vreau ca sportul să fie implicat în politică, pentru că sunt doar o jucătoare de tenis de 25 de ani".
Sabalenka, care a câștigat 17 din ultimele 18 meciuri de Grand Slam, va deveni noul număr unu mondial dacă va câștiga Openul Franței.
Karolina Muchova din Cehia, care nu este cap de serie, o așteaptă în semifinale.
"Sunt foarte bucuroasă pentru acest parcurs și pentru că am obținut o clasare puțin mai bună ca înainte", a declarat Muchova, locul 43, care a încheiat anul trecut pe locul 149.
"O iau pas cu pas și sunt foarte bucuroasă unde mă aflu acum. Voi încerca să-mi depășesc limitele, cu siguranță."
Muchova și-a egalat cel mai bun parcurs la un turneu major, eliminând-o pe Anastasia Pavlyuchenkova, finalista din 2021, pentru a ajunge pentru prima dată în semifinalele Roland Garros.