Publicitate
Publicitate
Publicitate
Mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate

Turneul WTA de la Hamburg din iulie, anulat. Competiția se va desfășura la Iași

Agerpres
Finalistele din 2023
Finalistele din 2023AFP
Oraşul Hamburg nu va găzdui în iulie turneul de tenis organizat de WTA din cauza 'unui calendar plin în anul olimpic', au anunțat joi organizatorii, scrie DPA.

Într-o declarație, organizatorii competiției au arătat că evenimentul din 21-26 iulie va avea loc la Iaşi, înainte de a reveni anul viitor în oraşul din Germania.

La Rothenbaum, în perioada 15-21 iulie, vor avea loc însă meciuri la masculin în turneul de calificare pentru JO 2024 de la Paris.

"Suntem într-un an delicat, după ce am cântărit toate posibilele scenarii a trebuit să decidem cu inima grea să luăm o pauză forțată de la turneul de la Hamburg în 2024", a spus directoarea turneului, Sandra Reichel.

"Suntem deja în discuții avansate pentru a găsi o soluție pe termen lung pentru viitorul turneului WTA de la Hamburg. Hamburg merită să aibă un turneu feminin de top", a adăugat aceasta.

Anul trecut, jucătoarea olandeză Arantxa Rus a câştigat turneul WTA de la Hamburg, în finala căruia a învins-o în două seturi, 6-0, 7-6 (7/3), pe germanca Noma Noha Akugue, debutantă în circuitul profesionist.

La masculin, germanul Alexander Zverev, campionul olimpic en titre, a câştigat turneul ATP de la Hamburg, oraşul său natal, după ce l-a învins în finală, cu 7-5, 6-3, pe sârbul Laslo Djere, în fața a 10.000 de spectatori.