Publicitate
Publicitate
Publicitate
Mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate

La 32 de ani, Arantxa Rus a câștigat primul ei turneu WTA din carieră

Agerpres
La 32 de ani, Arantxa Rus a câștigat primul ei turneu din carieră
La 32 de ani, Arantxa Rus a câștigat primul ei turneu din carierăProfimedia
Jucătoarea olandeză de tenis Arantxa Rus a câștigat sâmbătă turneul WTA de la Hamburg, în finala căruia a învins-o în două seturi, 6-0, 7-6 (7/3), pe germanca Noma Noha Akugue, debutantă în circuitul profesionist

Arantxa Rus (32 ani, locul 60 WTA) și-a trecut cu această ocazie în palmares primul titlu WTA, la capătul unui meci care a durat o oră și 45 de minute, devenind cea mai în vârstă jucătoare din ultimii 40 de ani care câștigă un prim turneu. 

Noma Noha Akugue (19 ani), aflată pe locul 207 mondial, s-a născut la periferia orașului Hamburg din părinți nigerieni și s-a antrenat pe terenurile care au găzduit turneul de săptămâna aceasta, la care a luat parte în baza unei invitații oferite de organizatori.

Pentru a accede în finală, tânăra germancă a reușit să învingă jucătoare precum italianca Martina Trevistan, semifinalistă la Roland Garros în 2022, și rusoaica Diana Shnaider. Noha Akugue va intra în Top 200 WTA începând de luni.