Publicitate
Publicitate
Publicitate
Mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate

Un câștigător de Grand Slam, eliminat după ce a ratat nouă mingi de meci

Flashscore
Marin Cilic
Marin CilicAFP
Revenit după o accidentare care l-a ținut mai mult timp departe de terenul de tenis, croatul Marin Cilic a fost învins în primul tur la ATP Hong Kong de Jan-Lennard Struff. Totuși, croatul a avut victoria în buzunar nu o dată, ci de nouă ori.

Fost câştigător la US Open, Marin Cilic (35 de ani) încearcă să revină după un an de absenţă din circuit.

 El s-a accidentat grav la genunchi la începutul anului 2023, în turneul de la Pune, în India.

Cilic a participat la turneul de la Hong Kong, unde l-a întâlnit, în 16-imi, pe germanul Jan-Lennard Struff.

Croatul a câştigat primul set cu 6-3 și părea că revenirea va fi de bun augur, dar în cel de-al doilea set a ratat cinci mingi cu care putea închide meciul.

Struff a reuşit astfel să câştige setul în tie-break şi să egaleze.

Lucrurile s-au repetat şi în setul decisiv. Cilic a avut patru mingi de meci, anulate de adversarul său, care s-a impus în final.

Astfel, după un meci care a durat 3 ore şi şase minute, Struff a învins cu 3-6, 7-6, 7-6 şi s-a calificat pentru optimi, unde va juca împotriva austriacului Sebastian Ofner.

Dezamăgit de rezultat, Cilic a avut însă un motiv de bucurie: genunchiul drept a rezistat la efort susţinut, după operaţia de menisc de la începutul anului trecut.

După revenirea dintr-o astfel de accidentare, trebuie să spun că senzaţiile au fost foarte pozitive în timpul meciului, ceea ce îmi dă cu adevărat încredere”.

Am fost puţin cam ruginit la anumite mişcări ale genunchiului, dar cred că îşi va reveni după câteva meciuri”, a declarat Cilic.