Simona Halep va primi un wild card la Iaşi Open WTA 250
"Această noutate a turneului am aflat-o şi eu destul de târziu şi un pic m-a surprins pentru că era în plan, dar pentru anii viitori. Din punctul meu de vedere a avea un astfel de turneu înainte de Olimpiadă, pe zgură, înseamnă că sigur vom avea jucătoare foarte bune. În afară de jucătoarele noastre din România, care aproape în grup au confirmat prezența, Andrei Pavel vrea să îl aducă pe Nadal, eu vreau să o aduc pe Simona Halep şi are un wild card pregătit. Şi sperăm să fie acolo. Pe lângă jucătoarele consacrate, Irina Begu, Ana Bogdan, Jacqueline Cristian, Gabi Ruse, Monica Niculescu, care va veni la dublu, ca şi anul trecut, avem jucătoarele tinere care au început să confirme, Anca Todoni, Miriam Bulgaru. Deci, la fete, clar vom avea cele mai bune jucătoare din România, plus jucătoare din, sper eu, primele 50, poate chiar mai sus, care vor dori să pregătească cât mai bine Olimpiada de la Paris, care va fi pe zgură. Acest turneu de (WTA) 250 înseamnă o vizibilitate mai mare, vine cu responsabilitate mai mare. Trebuie investit mai mult, pentru ca spectacolul să fie de o calitate mai mare, deci efortul va fi mai mare, dar şi rezultatele vor fi pe măsură. Mă bucur că am ajuns cu acest turneu la un grad atât de înalt", a declarat Dobre.
El a precizat că două invitații dintre cele patru disponibile vor fi alocate câştigătoarelor de Grand Slam sau care au fost numărul 1 WTA: "Calificările vor fi de 24 de jucătoare şi 4 wild card-uri, vor fi pentru jucătoarele din România. Pe tablou se schimbă un pic vor fi două wild card-uri, plus două locuri rezervate jucătoarelor foste câştigătoare de Grand Slam, foste număr 1, care oricând pot să aplice. Spre exemplu Simona Halep poate să o facă, poate să o facă Kerber sau Osaka, nu contează cine. Ele au acest drept rezervat de a juca aici".
"Eu sper să îl aduc pe Nadal"
În cadrul conferinței de presă de la Primăria municipiului Iaşi au fost prezentate noutăți şi despre turneul de băieți Concord Iaşi Open ATP Challenger 100, care se va disputa la aceeaşi bază sportivă, în perioada 8-14 iulie.
Directorul turneului, Andrei Pavel, a afirmat în glumă că îşi doreşte să îl aducă la Iaşi pe jucătorul spaniol Rafael Nadal.
"Despre turneul de băieți pot spune că mai e un pic până când încep înscrierile. Să vedem ce jucători vom avea anul ăsta. Eu sper să îl aduc pe Nadal. Nimeni nu spune nimic... Cum, unde?... Sperăm că vom avea jucători foarte buni, va fi o concurență mare. Românii vor avea wild card şi sperăm să-i ajutăm cât mai mult să joace cât mai bine. Vrem să avem şi la băieți un jucător, poate Cezar Crețu din Iaşi, în fazele finale. Va fi o vară cu tenis foarte bun", a afirmat Pavel.
Deținătorul licențelor celor două turnee care vor avea loc în această vară la Iaşi, Andrei Oriță, a explicat că în ceea ce priveşte competiția feminină, rigorile organizatorice vor creşte exponențial odată cu trecerea la categoria WTA 250.
"În momentul de față putem vorbi de cea mai bună perioadă istorică din punct de vedere al competițiilor internaționale, ca puncte şi premii în bani, la nivel de România. Sunt trei turnee de 250 de puncte, unul la Cluj, unul la Bucureşti şi unul la Iaşi. Din punct de vedere organizatoric se schimbă totul, pentru că este un turneu centrat exclusiv pe o producție internațională, la un nivel calitativ foarte bun al tuturor meciurilor de pe toate terenurile. Comparativ cu fotbalul, 250 este la nivel de Champions League. Orice aspect organizatoric trebuie îmbunătățit. Am considerat că acest cost de oportunitate este pozitiv pentru noi, că poate produce plus valoare", a afirmat Oriță.
"Nu ştim în momentul de față costul final al turneului WTA 250, pentru că trebuie să o facem din scurt şi sunt lucruri pe care trebuie să le modificăm. Ce ştim este că anul trecut bugetul la Challenger 100 a fost de 400.000, la WTA 125 a fost 500.000, împreună consumam 900.000. Consumam cât ar fi fost bugetul unui WTA 250, în condiții medii, şi probabil anul acesta vom avea un cost suplimentar minim de 400.000 de euro", a completat deținătorul celor două licențe.